Obiectul pe care e bine să îl pui în living. Specialistul Feng Shui Gena Rusu ne dezvăluie cum trebuie poziționat acesta pentru a ne aduce prosperitate.
Dacă vrem să atragem energia pozitivă în locuința noatră, putem apela la anumite reguli de Feng Shui. Amenajarea camerelor de zi sau a dormitoarelor poate fi un lucru dificil dacă nu cunoaștem aceste aspecte și cu atât mai mult dacă bugetul nostru este limitat.
Există însă anumite reguli simple de care trebuie să ținem cont pentru a atrage prosperitatea. Gena Rusu este specialist Feng Shui și a explicat în cadrul emisiunii Ego Life, ediția a 15-a, moderată de Dana Săvuică, la ce anume să fim atenți atuci când amenajăm un living, astfel încât să beneficiem de un flux de energie pozitivă.
„În living avem nevoie de o canapea care să îmbrățișeze, biroul, dacă avem birou acasă, dacă lucrăm de acasă, e bine să aibă o formă care să îmbrățișeze, adică să fie în formă de L cu o latură sprijinită de perete, nu în mijlocul camerei, în valurile de energie care circulă prin casă. Pot fi obiecte decorative joase care să alterneze cu cele înalte pentru că în Feng Shui vorbim despre apă și despre munte. La bază despre asta este vorba. Apa aduce prosperitate, aduce energie care ne ajută să facem bani, muntele ne oferă protecție.”, a explicat Gena Rusu.
De asemenea, și în bucătărie putem ține cont de anumite reguli Feng Shui pentru a amplifica energia prosperității.
„Dacă locul permite, acolo poate fi plasat cuptorul, plita (n.r. insula din bucătăriile moderne), focul. Pentru că amplifică energia. Acolo ai energia prosperității. E foarte bine să pui aceste obiecte care activează prin simpla lor utilizare.”, a mai precizat expertul Feng Shui.
În ceea ce privește dormitorul, poziția patului în care dormim este și ea foarte importantă pentru a fi feriți de anumite probleme de sănătate.
„Din punct de vedere FengShui există câteva locuri unde poți să așezi patul pentru că acolo este o energie care îți asigură acea protecție și armonie umană, și sănătate, în primul rând. Iar dacă îl muți într-o altă zonă unde nu sunt aceste energii s-ar putea să experimentezi probleme de sănătate, stres, furie, anxietate, depresie. Sunt energii care duc către aceste stări.”