Obiectul pe care Irinel Columbeanu îl ține la capul patului în azil. “Un lucru important din trecut”. Mulți au fost surprinși să vadă asta

Amintirea pe care o păstrează din perioada în care era căsătorit cu Monica Gabor

Scris de: Daoud Andra

10 Apr. 2024

Irinel Columbeanu traversează, de aproximativ un an și jumătate, o perioadă extrem de dificilă. Fostul afacerist trăiește la azil, cu ajutorul unor prieteni care îi achită cheltuielile. Ce obiecte de suflet și-a luat fostul milionar cu el la centrul de îngrijire.

Lucrul de care Irinel Columbeanu nu se desparte la azil

Viața luxoasă pe care o ducea în anii 2000 este doar o amintire acum pentru Irinel Columbeanu. Fostul milionar a trecut, de la vila impunătoare din Izvorani, la o cameră de azil în care locuiește de mai bine de un an, din cauza problemelor de sănătate și a celor financiare. Chiar dacă luxul și opulența în care trăia în trecut sunt apuse, Irinel păstrează drept amintire câteva obiecte, de pe vremea când era căsătorit cu Monica Gabor.

Fostul afacerist are, lângă patul de la azil, o servietă Louis Vuitton, cumpărată din una dintre vacanțele luxoase în care a fost alături de Monica. Vizitat recent de reporterii actualitatea.net, fostul milionar a explicat ce semnificație are obiectul pentru el.

”Vă referiți la diplomatul de la Vuitton. Să vă explic, diplomatul acesta ‘știe’ mai multă geografie ca Magellan. În el țineam actele importante pe vremea când puteam să spun că am succes în afaceri. Acum țin doar permisul auto, un parfum și câteva cărți de vizită.

Probabil e un automatism al meu să văd în diplomat un lucru important din trecut și din această cauză îl țin la capul patului. Dacă vedeți, am și pe șifonier tot setul de voiaj de la Vuitton, genți pe care le-am luat cu Monica de la Paris când nu ne mai încăpeau cumpărăturile, și făceam multe în acele vremuri, dar asta e, nu mai e cazul acum”, a explicat Irinel Columbeanu, pentru sursa menționată.

Citește și: Surpriză de proporții pentru Irinel Columbeanu. Cine a venit să-l vadă la azil, nu se aștepta deloc: „A fost foarte frumos”

Imagini socante cu Irinel Columbeanu, problemele de sanatate l-au transformat complet
Fostul afacerist își duce traiul la un azil din Ghermănești

Cum se descurcă cu banii

În ultimii ani, Irinel Columbeanu a pierdut tot ce avea. După ce afacerile au început să îi meargă din ce în ce mai prost, a fost nevoit să pună la vânzare vila impresionantă de la Izvorani și să se mute într-un apartament modest din București. Problemele au devenit din ce în ce mai serioase și în urmă cu ceva timp, Irinel Columbeanu a suferit și un accident vascular cerebral, astfel că nu mai poate avea grijă de el singur. Acesta trăiește la azil, unde achită cheltuielile cu ajutorul câtorva prieteni binevoitori.

Citește și: Noi imagini din vila de lux a lui Irinel Columbeanu au fost făcute publice. Cum arată acum pisicina interioară cu care afaceristul făcea furori

”Este o întrebare incomodă, ca să nu spun jenantă pentru mine, dar totuși vă răspund. Pentru că nu îmi permit să divulg nume, am parte de suportul a 5-6 prieteni care se asigură că am tot ce am nevoie, la care se adaugă și îngăduința și amabilitatea necondiționată a prietenului meu, Ioan Cassian”, a mai precizat fostul afacerist.

”Fără a fi trivial, eu am băut din cana mea și am mâncat din farfuria mea. Dacă le-am scăpat pe jos, a fost vina mea, dar nu am ce să le răspund celor care ‘m-au cunoscut’ doar din ziare și de la televizor”, a conchis el.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
9 0 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *