Octavia Geamănu a anunțat că a fost concediată după 18 ani petrecuți la Antena 1. Inițial, vestea nu a fost tocmai bună, însă vedeta și-a îndreptat atenția către familie și alte proiecte. În exclusivitate pentru Ego.ro, ea ne-a mărturisit că nu refuză o reîntoarcere în televiziune, însă nu se mai vede în zona de știri. Aceasta vrea să se ocupe de un show de divertisment.
Octavia Geamănu, prezentă la “fashion moments dedicated to Dali”, eveniment organizat de Alin Gălățescu, ne-a mărturisit că există câteva proiecte de televiziune care îi plac foarte mult, acestea filmându-se la distanță. Vedeta își dorește să se ocupe de o emisiune de divertisment, căci nu vrea să se întoarcă în zona știrilor. Astfel, ea a punctat că speră ca spre sfârșitul anului totul să decurgă așa cum vrea:
“Sunt câteva proiecte care îmi plac foarte mult și care se filmează la distanță. Acesta este genul de proiect în care m-aș vedea! Am spus în trecut, odată cu plecarea mea de la Antena 1, că nu îmi mai doresc să fac parte din zona știrilor. Am obosit în 18 ani, gata, nu mai vreau să știu în fiecare zi tot ce se întâmplă! Chiar nu îmi mai doresc asta.
Dar, cu siguranță îmi doresc ca, la un moment dat, nu în viitorul foarte îndepărtat, poate spre sfârșitul acestui an, să se aranjeze cumva planetele în așa fel încât să prezint o astfel de emisiune, de divertisment! Ca și concurent, nu, nu aș participa la o astfel de emisiune! Eu îmi doresc să prezint o asemenea emisiune.
Din ce am văzut, ca să fii concurent la o astfel de emisiune este nevoie de curaj și determinare. Mai cred că undeva, în fiecare concurent, este o dorință de a se cunoaște pe sine, de a se autodepăși. Eu nu am asta! Eu știu cine sunt, ce pot, cred că mi se potrivește rolul de prezentator!”
Cât despre fostul post de televiziune unde a activat, Octavia Geamănu a mărturisit că nu există loc de împăcare. Aceasta și-a dat în judecată fostul angajator, având în prezent trei procese pe rol, după ce a fost concediată fără nicio explicație. Vedeta a mărturisit că își dorește să lucreze pentru Pro TV sau Kanal D:
„Gata, s-a terminat cu Antena 1! Avem niște procese în desfășurare. Nu! (n.r. nu se poate vorbi de o împăcare) Dacă și-ar fi dorit să ne împăcăm nu am fi ajuns la procese. Dacă ar fi dorit să avem o discuție amiabilă, nu am fi ajuns la procese! Nu. Există atâtea posturi de televiziune foarte apreciate.
Există locul 1 și locul 2, locul 1 Pro TV, locul 2 Kanal D și locul 3 Antena 1. La unul dintre cele două locuri mi-aș dori! Mi-aș dori să fie un divertisment clean și frumos, în genul emisiunilor care sunt acum la TV! Sunt unele foarte frumoase și foarte bine făcute! Într-o astfel de producție mă văd, cu oameni profesioniști.”
În plus, Octavia Geamănu a luat în calcul și viața de familie în cazul în care o să se întoarcă în televiziune, căci momentan vedeta îi este dedicată fiului său, Andrei. Ba chiar, ea ne-a mărturisit că a primit mai multe oferte de-a lungul timpului în zona de comunicare:
„M-am gândit și la asta până nu m-am mai gândit! Am zis că dacă va fi, o să fie, ținând cont că tu mă întrebi ce mi-aș dori și eu îți spun, căci asta nu înseamnă că poate se va și întâmpla, nu știu, habar nu am! Asta îmi doresc astăzi, când discutăm noi! Niciodată nu știi! Nu aduce anul ce aduce ceasul și poate mâine primesc un telefon prin care mi se face o ofertă dintr-un alt domeniu.
Am tot primit așa de-a lungul timpului, unele surprinzătoare pentru mine, legate de comunicare în principiu! Multe oferte am primit, dar mi-am dorit să îi acord tot timpul băiețelului meu, este clasa I și are mare nevoie de mine. Am zis că este timp pentru toate, iar acum este momentul să stau cu Andrei, cel puțin până în vară!”
Fanii Octaviei Geamănu s-au bucurat în momentul în care aceasta a anunțat că o să își lanseze propriul podcast. Astfel, vedeta primește foarte multe laude din partea urmăritorilor săi. Fosta prezentatoare se bucură de pasul pe care l-a făcut în carieră, proiectul fiind gândit de ea total:
„Prin prisma podcast-ului meu, „Gânduri bune”, primesc foarte multe mesaje de susținere din partea oamenilor care mă felicită pentru drumul pe care am ales să îl parcurg, respectiv prin a mă prezenta în fața lor cu acest produs. Este o zonă unde mă exprim liber!
Este o libertate care mi-a lipsit pentru că regimul știrilor implică niște linii pe care nu m-a deranjat să le respect în toți acești ani, dar în ultimii ani mi-a lipsit libertatea de exprimare. Îmi place să vorbesc, sunt un om volubil, nu duc lipsă de idei, căci podcast-ul este gândit cap coadă de mine! Iată, din fericire, ajunge la cât mai mulți oameni, ceea ce mă bucură!
După fiecare podcast primesc sute de mesaje prin care oamenii îmi mulțumesc pentru conținutul care le este util!”