Operația estetică pe care și-a făcut-o Kamara, după Survivor România 2023. Cum se simte și ce i-a spus medicul să nu facă: “Aveam nevoie!” VIDEO EXCLUSIV

Motivul pentru care artistul a recurs la această intervenție

Kamara s-a recuperat după ce a participat la Survivor România, emisiune care l-a făcut să își depășească limitele. Cântărețul a recurs, recent, la o operație estetică, după cum ne-a dezvăluit, în exclusivitate pentru Ego.ro. Acesta și-a dorit o modificare, care era necesară, după ce și-a dat seama că se confruntă cu anumite probleme.

Kamara, dezvăluiri după ce a recurs la o intervenție estetică

Kamara a vrut să recurgă la blefaroplastie, mai ales pentru că începuse să aibă probleme cu vederea din cauza pleoapelor căzute. Starul, prezent la Unica Party, ne-a explicat că erau oameni care îl acuzau de anumite vicii, pe care nu le are, astfel că și-a dorit să rezolve cât mai repede problema și a cerut ajutorul medicului estetician:

“Am avut o problemă și de aceea. Am avut o intervenție și de asta am nevoie de ochelari. Eu mă simt foarte bine, mulțumesc lui Dumnezeu! Am avut o intervenție de blefaroplastie, făcută de doctorul Dameh. Sunt pe recuperare, deocamdată. Aveam nevoie de această intervenție pentru că îmi cădea pleoapa peste ochi și mi se reducea mult câmpul vizual, ceea ce nu ajută, mai ales noaptea, când conduci. Aveam și niște pungi foarte mari. Începuse lumea să zică: “Ești un bețiv!”. Eu nici măcar nu beau! Apoi: “Te droghezi dacă nu bei!”. Nu, nici măcar nu fumez! Am zis că dacă problemă a apărut în timp, de ce să nu scap de ea, dacă am și ocazia să o fac? M-am lăsat pe mâinile doctorului Dameh, care a făcut această operație de blefaroplastie.”

Citește și Kamara spune adevărul despre cum și ce se mânâncă, de fapt, la Survivor. ”De unde zahăr?” VIDEO EXCLUSIV

“Nu o să conving pe nimeni să mă placă sau să mă înțeleagă!”

De asemenea, Kamara a punctat că o să fie oameni care o să aibă întotdeauna ceva de zis, indiferent de ce o să facă. Astfel, cântărețul le-a transmis un mesaj, explicând că nu o să convingă niciodată pe cineva să îl placă sau să îl înțeleagă:

“Sunt oameni care au ceva de povestit întotdeauna. Mie oricum nu îmi pasă, nu sunt omul care să plece urechea la ce spun anumite persoane care habar nu au pe ce lume trăiesc. Eu am o vorbă, așa cum o spunea un vechi actor indian: “Eu cred și joc în filme pentru cine mă place! Cine nu mă place, e treaba lui!”. Nu o să conving pe nimeni să mă placă sau să mă înțeleagă, nu am explicații de dat nimănui. Mă iei așa cum sunt, căci eu nu caut nici în buzunarul cuiva, nici în viața cuiva, îmi văd de viața mea, e simplu.”

Citește și Kamara se gândește la o carieră artistică pentru fiul lui, Leon: “Este foarte talentat. Are o voce foarte puternică” VIDEO EXCLUSIV

Ce interdicții are din partea medicului

De asemenea, Kamara respectă o serie de recomandări din partea medicului său pentru a se recupera cât mai repede. Cântărețul nu are voie să mănânce fierbinte sau sărat, ba chiar, nu se poate expune la soare. El o să poarte ochelari de soare un an:

“Nu am voie să mănânc fierbinte, sărat, să fac efort, să mă expun la soare. O să fiu nevoit să port ochelari multă vreme de acum încolo, mai precis un an. Nu am voie să stau la soare un an. Nu mă încurcă la nimic. (n.r. să poarte ochelari la concerte) De transpirat pot să transpir și fără ochelari. Ideea este că trebuie să mă protejez cu tot felul de creme. Am cremă de soare, cremă de refacere pentru zonele afectate, iar apoi, va fi bine!”

Video: Cătălin Shadi Sîrbu

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
6.6 27 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *