Este greu să ne închipuim, dar există un oraș în care banii, religia și politica nu își găsesc locul. Auroville reprezintă un proiect utopic și este format dintr-o comunitate internațională, cu oameni veniți din toate colțurile lumii, care își propun să trăiască în armonie, colaborare și înțelegere reciprocă.
Auroville sau Orașul Zorilor a fost fondat în 1968 și se găsește în sudul Indiei. În prezent este locuit de 3.300 de persoane. Mirra Alfassa, numită și „Mama”, este fondatoarea acestui proiect. Viziunea ei era de a crea un loc unde oamenii din întreaga lume să trăiască împreună în armonie, depășind granițele politice, economice și religioase. Aceasta a fost susținută de UNESCO, care a oferit sprijinul său pentru dezvoltarea comunității.
„Auroville vrea să fie un oraș universal în care bărbații și femeile din toate țările să poată trăi în pace și armonie progresivă, mai presus de toate crezurile, toate politicile și toate naționalitățile. Scopul Auroville este de a resliza unitatea umană”, se arată pe site-ul orașului.
Această localitate, care se află la 150 de kilometri de metropola indiană Chennai, se ghidează după patru principii fundamentale: unitatea umană, diversitatea culturală, dezvoltarea spirituală și sustenabilitatea ecologică. Toate deciziile și acțiunile sunt luate și întreprinse în baza acestor principii.
Citește și: Orașul din România unde ai impresia că ai ajuns la Hollywood. E un magnet pentru turiști
În ceea ce privește clădirile în care locuiesc oamenii, deși sunt experimente arhitecturale, ele se schimbă în mod constant. Și asta deoarece structurile devin din ce în ce mai prietenoase cu mediul. Constructorii își doresc în permanență să optimizeze consumul de energie regenerabilă pentru a-și atinge obiectivul declarat: reutilizare și reciclare.
Alimentele necesare pentru localnici provin de la cele 15 ferme construite și administrate tot de ei. Fermele se întind pe o suprafață de 160 de hectare.
În Auroville trăiesc reprezentanți a peste 50 de culturi diferite. Locuitorii orașului autonom nu folosesc deloc bani pentru a supraviețui. Totul se realizează prin intermediul sistemului de schimb (troc).
Oamenii se angajează în munca lor pentru a contribui la comunitate și pentru a-și asigura nevoile de bază. Acest lucru se traduce prin faptul că resursele sunt distribuite în mod echitabil în comunitate.
Citește și: Singurul oraș din lume care se află pe două continente. Numele său are o semnificație specială
Auroville este un loc în care politica nu are nicio influență. Deciziile sunt luate în mod colectiv, prin consens și nu există ierarhii sau care să guverneze. Comunitatea își asumă responsabilitatea de a-și organiza și gestiona propria viață, într-un spirit de egalitate și justiție.
Deși în Auroville nu există o anumită religie sau credință, oamenii sunt încurajați să exploreze și să își dezvolte spiritualitatea. Accentul se pune pe introspecție, meditație, tehnici de yoga, dar și alte practici spirituale.