După aproximativ 30 de ani orașul cu cea mai mare stațiune balneară revine pe lista județelor care dețin baze pentru tratament balnear. Complexul Băile Sărate, de la Ocna Mureş, este foarte aproape de finalizare.
Autoritățile din Ocna Mureș, județul Alba, anunță că inaugurarea se va face în luna iulie, anul acesta. Investiția făcută este de aproximativ 30 de milioane de lei, fără TV, în parteneriat egal între Consiliul Judeţean şi Consiliul Local Ocna Mureş.
Potrivit adevarul.ro, baza de tratament de la Ocna Mureș are o suprafață de 6400 mp și are ca facilități: bazine exterioare și interioare cu apă sărată şi dulce, zonă de fitness, restaurant, sală de tratament cu nămol, spaţii pentru proceduri de fizioterapie, recuperare medicală cu un vârf de până la 700 de proceduri pe zi, vara.
Complexul de la Ocna Mureș va continua tradiția balneo-climaterică, începută în anul 1897, atunci când au fost ridicate primele băi sărate de către baronul Solvay, cel care deținea uzina de produse sodice.
Tot în 2022 o să fie finalizat complexul sportiv care este construit în jurul Centrului Balnear, o altă investiție de aproximativ 15 milioane de lei.
Oamenii vor putea face proceduri de tratament la Ocna Mureș atât iarna, cât și vară. Pe timpul anotimpului cald vor putea fi făcute 700 de proceduri într-o zi, iar în perioada rece 400 de proceduri. Accesul se va face pe baza unor brățări. Administrația locală a achiziționat deja 380 de brățări și încuietori pentru același număr de dulapuri.
În anul 1980 a fost perioada de glorie a orașului Ocna Mureș din județul Alba. Mii de oameni din toată țara mergeau acolo pentru a-și trata afecțiunile reumatice. După 1990 baza de tratament a fost închisă din cauză că necesita investiții care să împiedice distrugerea clădirilor și instalațiilor.