Milionarul brașovean Călin Donca a fost arestat în luna septembrie într-un dosar în care este acuzat, printre altele, de constituirea unui grup infracțional organizat și delapidare. Soția sa, Orianda, a rămas acum stâlpul familiei și trebuie să abă grijă singură de cei cinci copii ai cuplului. Ea a vorbit recent, pentru prima oară, despre situația dificilă prin care trece familia ei și a dezvăluit cum reușește să facă față provocărilor. Iată ce a declarat despre soțul ei, aflat acum în spatele gratiilor.
Orianda Donca crede cu tărie în nevinovăția soțului ei și spune că va lăsa justiția să își facă treaba. Tânăra a mărturisit că în ciuda tuturor provocărilor, întreaga familie rămâne unită.
„Soțul meu nu este condamnat. Este suspectat de săvârșirea unor infracțiuni economice, în prezent fiind efectuate cercetări pentru a se stabili dacă se face vinovat sau nu față de acuzațiile aduse. În ciuda tuturor acestor provocări, rămânem uniți și sperăm la un rezultat drept și echitabil în acest caz”, a declarat Oriadna Donca, potrivit Cancan.ro.
Cu soțul arestat preventiv în luna septembrie, Orianda Donca a rămas acum stâlpul casei și are grijă singură de cei cinci copii ai lor: Ariadna, Arisha și Areea, Ovidius și Ares, toți cu vârste cuprinse între 2 și 12 ani.
„În mod evident, atât ca soție, cât și ca mamă, trec printr-o perioadă dificilă, trebuind să fac față unor situații și provocări cu care nu m-am mai confruntat și de care sper să nu mai am parte vreodată. Am învățat că viața ne poate aduce provocări neașteptate și că puterea de a rămâne uniți ca familie este esențială”, a mai spus Orianda.
Tânăra în vârstă de 34 de ani a dezvăluit că nu le-a ascuns celor mici faptul că tatăl lor se află în spatele gratiilor, dar a avut grijă să le explice întreaga situație în așa fel încât să nu îi facă să sufere și mai mult.
„Instinctul de protecție față de copii înfrânge orice temere sau încercare. Cât despre copii, le-am explicat cu grijă situația, adaptându-ne la vârsta și nivelul lor de înțelegere și le-am transmis încrederea noastră în Dumnezeu”, a mai declarat aceasta.
Citește și: Speak îl face praf pe Călin Donca. Cum l-a făcut pe milionarul din Brașov, nu s-a mai putut abține
Orianda Donca a ținut să le mulțumească celor care le-au fost aproape în această perioadă plină de încercări, dar a avut un mesaj și pentru cei care i-au criticat după arestarea soțului ei.
„Oamenilor care ne-au susținut le mulțumesc și-i apreciez pentru gestul de umanitate. Cu privire la cei care ne-au denigrat în mod gratuit și fără vreun motiv real, îi rog doar ca înainte să facă vreo afirmație să se documenteze concret, să analizeze situația reală și ulterior să se pronunțe”, a conchis Oriadna Donca.
Călin Donca, alături de alte două persoane, a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, la finalul lunii septembrie. Acuzațiile aduse de procurori la adresa lui vizează evaziunea fiscală, delapidarea, înșelăciunea și manipularea pieței de capital, conform informațiilor furnizate de News.ro.
Se pare că în 2021, Călin Donca a fost implica în crearea unui grup infracțional împreună cu alte două persoane. Aceștia au pus bazele unei criptomonede și au încercat să convingă comunitatea lor online să investească în aceasta, conform informațiilor furnizate de brașov.net. Prejudiciul s-ar ridica la peste 700.000 de euro.
Milionarul în vâstă de 38 de ani este implicat în mai multe afaceri, gestionând inclusiv companii din domeniul energiei verzi. Donca deține un parc cu panouri fotovoltaice lângă vila sa din localitatea Săcele, de lângă Brașov.