Ai vouchere de vacanță, dar nu ai apucat încă să le folosești și nu știi data la care expiră? Ei bine, atunci ai nimenit exact unde trebuie. În rândurile de mai jos, noi îți vom spune cât timp sunt valabile aceste tichete, unde pot fi folosite, dar și alte detalii importante pe care trebuie să le cunoști.
Încă din anul 2019, bugetarii au început să primească de la instituțiile publice vouchere de vacanță în valoare de 1450 de lei. Aceeași sumă li s-a acordat angajaților și anul acesta.
Tichetele, însă, pot fi folosite doar de către titular, pe baza actului de identitate, iar comercializarea lor este strict interzisă. ”Voucherele de vacanță nu sunt transmisibile. Pot fi folosite doar de către titular, pe baza actului de identitate.
Vânzarea voucherelor de vacanţă este interzisă, iar amenda pentru comercializarea lor este de 26.600 de lei. Orice unitate de cazare sau agenție de turism care acceptă tichete emise pentru altă persoană va fi amendată cu 13.300 de lei”, a transmis Ministerul Turismului.
Suntem în plin sezon estival, dar mulți români nu au apucat încă să profite de ele. Astfel, aceștia sunt curioși să afle cât timp mai au la dispoziție pentru a utiliza voucherele. Ei bine, reprezentanții Ministerului Turismului spun că acestea au o perioadă de valabilitate de un an de la data emiterii.
Ministerul Turismului mai transmite că voucherele de vacanţă pot fi utilizate doar la unităţi HoReCa din țara noastră, nu și din străinătate. Însă, unitatea aleasă trebuie să se regăsească pe lista partenerilor care acceptă tichetele de vacanță.
Ulterior, deținătorul voucherelor de vacanţă trebuie să facă rezervarea și să plătească folosind cardul primit. De precizat că cei care încearcă să vândă voucherele de vacanţă riscă sancțiuni uriașe, de până la 26.000 de lei.
Totodată, orice unitate de cazare sau agenție de turism care acceptă voucherele de vacanță emise pentru altă persoană va fi amendată cu 13.300 de lei.
Citește și Se dau bani pentru angajații de la privat. Vouchere de 1450 de lei pe an!