Regele Charles vrea să facă o schimbare fără precedent față de soția fiului său, Kate Middleton. Monarhul ar fi luat o decizie împotriva unei tradiții de sute de ani. Este vorba despre un rol cheie pe care îl va avea Prințesa de Wales.
Kate Middleton a fost tot timpul simpatizată de către oameni, mai ales că le aduce aminte britanicilor de regretata prințesa Diana. De asemenea, regele Charles al III-lea o admiră, dat fiind faptul că prințesa de Wales face cinste Casei Regale indiferent de situație. Kate gestionează orice situație cu multă eleganță și grație. Astfel, monarhul în vârstă de 74 de ani vrea să rupă o tradiție de sute de ani în ceea ce privește rânduiala politică de la Buckingham, scrie click.ro. Kate Middleton va primi un rol cheie.
Regele Charles al III-lea vrea să își mărească cercul de consilieri la cinci persoane pentru a fi inclusă și Kate Middleton. Nora regelui ar urma să asiste în cadrul întâlnirilor oficiale. Așadar, prințul Harry și prințul Andrew vor fi înlocuiți din funcția de consilieri pe care o ocupau. Această funcție este destinată exclusiv celor mai apropiați membri ai familiei regale și se preconizează că al cincilea consilier va fi acum Kate Middleton. Ea va avea sarcina să-l reprezinte pe regele Charles atunci când el va fi plecat din țară sau când se va confrunta cu probleme de sănătate. Din cei cinci consilieri vor face parte și prințul William și prințesa Anne.
Încoronarea regelui Charles al III-lea va avea loc în anul 2023, pe data de 6 mai. Costul estimat pentru acest eveniment se estimează a fi de 100 de milioane de lire sterline. Ce plan are ulterior? Potrivit presei din Marea Britanie, regele Charles plănuiește un turneu de cel puțin doi ani în care va vizita zeci de regiuni care cuprind și domnia sa, dar și pe cele în care nu există monarhie. Deși în calitate de Prinț de Wales a vizitat majoritatea locurilor în care este acum rege, aceasta ar fi prima sa vizită oficială sub acest titlu.
La încoronarea regelui Charles ar putea lipsi prințul Harry și Meghan Markle, Monarhul ar putea să le interzică prezenta dacă acesta va scrie lucruri negative despre Camilla în cartea sa de memorii. Aceasta va fi publicată la începutul lunii ianuarie a anului următor.