Claudiu David, fost pilot de raliuri, multiplu campion, cu performanțe remarcabile atât pe plan intern cât și peste hotare, povestește în cadrul ediției a 26-a a emisiunii Ego Life cu Dana Săvuică, despre provocările vieții unui sportiv de performanță și drumul pe care l-a ales după ce a renunțat la competițiile de motorsport. Iată cum și-a descoperit pasiunea pentru raliuri și ce l-a determinat să aleagă acest drum în viață.
Lui Claudiu David îi place să spună că totul a început înainte ca el să se nască, atunci când auzea motorul mașinii pe care mama lui a condus-o până în ziua în care a venit pe lume. Consideră că pasiunea pentru mașini o are în ADN, dat fiind faptul că bunicul și tatăl său au fost șoferi profesioniști.
Mai mult, pe când era foarte mic, tatăl lui Claudiu era singurul care îl putea liniști din plâns imitând zgomotul unui motor de mașină.
„Nu ne putem controla niciodată propriul destin. La mine pot să spun că a început chiar înainte să mă nasc. (istoria motorsportului – n.r.) Mama mea, însărcinată fiind, a condus până în ziua în care a născut. Este în ADN-ul meu. Părinții și bunicii mi-au povestit că atunci când eram foarte mic și plângeam, încercau tot felul de lucruri să mă facă să tac și la un moment dat tatăl meu a venit și imita zgomotul motorului. Atunci mă linișteam. Probabil că ceva de acolo s-a prins.
După care, copil fiind, am crescut printre mașini. Bunicul și tatăl meu au fost șoferi profesioniști. În curtea bunicii era o autobază de mașini. Practic așa am crescut. ”, a povestit pilotul în cadrul emisiunii Ego Life.
Emisiunea Ego Life poate fi urmărită aici.
De-a lungul copilăriei și adolescenței, Claudiu David, a practicat mai multe sporturi de viteză și nu numai: de la downhill, la coborâre cu schiurile, karting, karate, înot și până la dansuri de societate. Iar toate acestea i-au oferit o perspectivă clară asupra sportului pe care avea să îl practice ca profesionist.
Pasiunea pentru raliuri și-a descoperit-o pe când avea doar 16 ani și a condus pentru prima dată o mașină de rallycross.
„Am făcut foarte multe sporturi care implicau viteză: downhill, am câștigat competiții de coborâre cu schiurile. tot ce avea viteză, mă atrăgea.
Am făcut foarte multe sporturi „de viteză”, până în momentul în care m-am urcat într-o mașină de rallycross. era a unor prieteni de familie ai tatălui meu. Eu aveam 16 ani și nu aveam permis, eram într-o poiană și mi-au dat mașina spunându-mi „Du-te și plimbă-te!”. Și când m-am văzut în mașina de curse și am mers prin poiană, am zis că eu asta vreau să fac. M-am dat jos și i-am spus tatălui meu să facem cumva că vreau să merg la competiții.
Am început la rallycross pe semnătura părinților, înainte de 18 ani, fără să am permis.”
Performanțele remarcabile pe care le-a obținut în sportul pe patru roți le-au atras atenția șefilor gigantului de automobile BMW, care i-au oferit unul dintre cele cinci posturi existente de trainer pentru traineri. Practic, Claudiu David călătorea în întreaga lume pentru a îi învăța pe cei care învață la rândul lor condusul corect și în siguranță.
„Am făcut performanță în motorsport, în raliuri. de acolo am metamorfozat și am făcut performanță în traininguri de condus corect și în siguranță peste tot în lume. Am fost unul dintre cei cinci trainer de traineri ai Academiei BMW.
Eu îi antrenam pe cei care deveneau traineri de condus corect și în siguranță în toată lumea și am fost trimis de Acedemia BMW peste tot în lume.
Iar a treia metamorfoză pe care am făcut-o a fost să fiu dispus să dau drumul identității pe care mi-am creat-o din motorsportul de performanță și din trainingurile de driving și am tranzitat către arhetipul vizirului de la curtea Regelui Alexandru cel Mare. El a avut la curtea sa un vizir, pe Aristotel, de la care astăzi folosim adliteram fizică, matematică, filosofie.”