Povestea tristă a Olgăi Semidyanova, medic militar, mamă a 12 copii. Olga Semidyanova a murit în timp ce se lupta cu armata rusă, când majoritatea unității sale își pierduse deja viața.
Aceasta lupta în prima linie și a servit în armată din anul 2014. Femeia în vârstă de 48 de ani a fost rănită în stomac în timpul unei lupte lângă Donețk, în sud. Familia încă așteaptă să o îngroape, dar deocamdată nu i-a putut recupera trupul de pe front. În acea zonă încă se duc bătălii și trecerea este aproape imposibilă. „Ea i-a salvat pe soldați pentru ultima dată. Avem fotografii de la locul morții, dar din cauza luptei grele încă nu o putem îngropa pe mama”, a declarat fiica ei, Julia.
Olga primise titlul onorific de „Mama eroină”. Aceasta avea 12 copii, dintre care șase îi adoptase dintr-un orfelinat din Ucraina. Fiicele ei i-au adus un omagiu online mamei lor, în timp ce membrii guvernului ucrainean și-au exprimat de asemenea respectul.
Anton Gerashchenko, consilier al Ministerului de Interne al țării, a declarat: „A fost ucisă într-o confruntare cu militanții ruși. Chiar și atunci când credea că regimentul ei ar putea să nu supraviețuiască, ea și-a exprimat dorința de a proteja țara până la sfârșit. Ea este un erou național. Ea este un erou pentru mine.”
Din păcate, ororile războiului pornit de Vladimir Putin nu se opresc. Zi de zi își pierd viața oamenii nevinovați sau sunt răniți grav. Armata rusă a bombardat și o maternitate din Mariupol.
Printre femeile rănite, s-a numărat și Mariana Vișeghirskaia. Aceasta este un influencer recunoscut din Ucraina. Bloggerița a devenit populară în toată lumea după ce a fost fotografiată în timp ce era evacuată din maternitate. Aceasta a fost rănită dar a supraviețuit atacului. În prezent a născut o fetiță sănătoasă pe care a numit-o simbolic, Victoria.
Atacul Rusiei asupra maternității a fost amplu contestat în lumea întreagă. Reprezentanții ruși și-au motivat atacul spunând că la acel moment maternitatea nu mai funcționa. Aceștia au declarat că spitalul era folosit ca forță militară ucraineană „neo-nazistă”. De asemenea, ambasada Rusiei a acuzat-o pe Mariana Vișeghirskaia că a jucat un rol în fotografia care a făcut înconjurul lumii. În declarația ambasadei, reprezentanții au subliniat că blogerița a fost machiată special, iar fotografia trucată.
Platforma Twitter a șters ulterior postările ambasadei pentru încălcarea politicii de comportament abuziv.
sursa foto: facebook/sasha semidyanova/