A avut loc cel mai așteptat eveniment al anului, Premiile Oscar 2022, care a strâns pe covorul roșu cele mai frumoase apariții. Apariții somptuoase, rochii atemporale și ținute pline de glamour au predominat la decernarea premiilor Oscar 2022. Iată care au fost cele bine îmbrăcate vedete:
Nicole Kidman și-a făcut apariția la Premiile Oscar 2022 într-o rochie Armani Privé superbă, cu un design dinamic și jucăuș. Croiala ei i-a pus totodată silueta în valoare, subliniindu-i corpul fără cusur. Culoarea aleasă, albastru pastel, o nuanță ușor versatilă, i-a completat perfect look-ul și culoarea părului. Superba Nicole Kidman a accesorizat rochia cu un colier îndrăzneț cu diamante și cu brățări și cercei în același ton.
Jessica Chastain a fost o apariție care a atras toate privirile pe covorul roșu la cea de-a 94-a ediție a Premiilor Academiei. Actrița a pășit la Premiile Oscar 2022 într-o rochie strălucitoare Gucci auriu și violet, cu volane. A completat look-ul cu platforme aurii Stuart Weitzman, o brățară de argint și cercei candelabru. Una dintre cele mai bine îmbrăcate vedete, cu siguranță.
Jada Pinkett Smith a venit la Gala Oscar 2022 împreuna cu soțul ei, Will Smith. Actrița a impresionat prin ținuta Jean Paul Gaultier care a face parte din colecția Spring-Summer Couture. Rochia purtată a avut gât înalt, corset cu volan, talie căzută, iar efectul dramatic a fost asigurat de fusta cu volane.
Demi Singleton a fost simbolul primăverii în rochia ei lila de pe covorul roșu de la Premiile Oscar 2022, în Los Angeles. Actrița din „Regele Richard” a dat dovadă de un stil surprinzător și a bifat o apariție apreciată. Rochia personalizată de la Miu Miu a uimit în mod deosebit datorită efectului ombre. A completat look-ul cu o pereche de acei cercei simpli și un wet look.
Tiffany Haddish a întors toată privirile la Premiile Oscar 2022 când și-a făcut apariția în rochia verde strălucitoare Dolce & Gabbana. A preferat să completeze look-ul glam cu un machiaj minimalist, purtând un ruj roșu intens. Bijuteriile Tiffany au adăugat un plus de strălucire și rafinament. Aspectul sofisticat i-a fost completat cu cercei strălucitori, brățări groase și o pereche de pantofi cu toc înalt.
Tracee Ellis Ross a purtat la Premiile Oscar 2022 o superbă rochie roșie Carolina Herrera. Creația s-a remarcat prin decolteul îndrăzneț, i-a pus în evidență talia și a fost evazată în partea de jos. Vedeta a asortat și o pereche de pantofi cu toc înalt Louboutin. În materie de bijuterii, a optat pentru un colier cu diamante care a adăugat un plus de strălucire ținutei ei. Părul ei superb a fost prins într-un într-un coc strâns.
Cel mai bun film: „CODA”
Cea mai bună regie: Jane Campion („The Power of the Dog”)
Cel mai bun actor în rol principal: Will Smith („King Richard”)
Cea mai bună actriță în rol principal: Jessica Chastain („The Eyes of Tammy Faye”)
Cel mai bun actor în rol secundar: Troy Kotsur („CODA”)
Cea mai bună actriță în rol secundar: Ariana DeBose („West Side Story”)
Cel mai bun lungmetraj internațional: „Drive My Car” (Japonia)
Cel mai bun lungmetraj de animație: „Encanto”
Cea mai bună scenografie la Premiile Oscar 2022: „Dune”
Cel mai bun scenariu adaptat: „CODA”
Cel mai bun scenariu original: „Belfast”
Cea mai bună imagine: „Dune”
Cel mai bun montaj: „Dune”
Cea mai bună coloană sonoră: „Dune”
Cel mai bun cântec original: „No Time to Die” (interpretat de Billie Eilish pentru filmul „No Time to Die”)
Cel mai bun sunet: „Dune”
Cele mai bune efecte vizuale: „Dune”
Cel mai bun machiaj/ cea mai bună coafură: „The Eyes of Tammy Faye”
Cele mai bune costume: „Cruella”
Cel mai bun scurtmetraj animat: „The Windshield Wiper”
Cel mai bun scurtmetraj de ficţiune: „The Long Goodbye”
Cel mai bun lungmetraj documentar: „Summer of Soul (…or, when the revolution could not be televised)”
Cel mai bun scurtmetraj documentar: „The Queen of Basketball”
Premii onorifice: Samuel L. Jackson, Elain May, Liv Ullmann
Premiul umanitar Jean Hersholt: Danny Glover.
sursa foto: Instagram