Preparatul cu care Nicoleta Nucă îl impresionează de fiecare dată pe logodnicul său: „Nu știu cum îi fac, dar jur că-mi ies atât de buni” VIDEO EXCLUSIV

Nicoleta Nucă: „Chiar gătesc bine”

Nicoleta Nucă a fost mereu conștientă de faptul că imaginea este extrem de importantă pentru un artist, așa că a fost mereu atentă la silueta ei. A reușit să-și creeze un stil de viață echilibrat și să se abțină de la multe plăceri culinare. Asta până la cunoscut pe viitorul ei soț, care i-a dat lumea peste cap, din toate punctele de vedere. Nicoleta Nucă a povestit în exclusivitate pentru EGO.ro că Alex este vinovatul pentru toate zilele când fentează dieta.

Mâncarea care îi iese cel mai bine Nicoletei Nucă

Artista a ajuns la silueta pe care o afișează în prezent cu ajutorul unui regim de viață sănătos și foarte mult sport. Nu a fost un drum deloc ușor, însă greul a venit în momentul în care a început o relație cu Alex Ursache, fost sportiv de performanță. Chiar dacă i-a comunicat încă de la început că nu este vreun masterchef în bucătărie, până la urmă a ajuns în postura să gătească pentru el.

„Nu sunt genul acela de femeie, chiar nu sunt, adică nu încerc să împresionez bărbatul de lângă mine prin veleități cu care nu mă laud neapărat. Nu că n-aș găti bine, chiar gătesc bine, așa de undeva vine de la sine treaba asta, dar nu sunt genul ăla s-o dau că vai ce gospodina Pământului sunt eu, că m-am născut gospodina supremă. El știa din start unde se bagă, că nu o să găsesc ca mama lui sau ca mama mea pentru că suntem din altă generație. Cumva ne-am înțeles din start în privința asta”, ne-a declarat amuzată artista.

Citește și: Ce plăcere vinovată are Nicoleta Nucă: “Nu am ce să fac, îmi plac foarte mult” În ce alege să își investească banii VIDEO EXCLUSIV

Culmea este că, în ciuda regimului pe care îl ținea până nu de mult, rețeta preferată a Nicoletei este bazată pe foarte mulți carbohidrați.

„Cu ce știu că îl câștig imediat sunt cartofii la cuptor. Deci nu știu cum îi fac, dar jur că-mi ies atât de buni că în niciun restaurant nu i-am mai mâncat la fel de buni. Adică rămân și eu suprinsă de fiecare dată de cât de gustoși pot să-mi iasă niște banali cartofi la cuptor. Nu e că am vreun ingredient secret, cred că se trage de la faptul că le fac cu dragoste”, a spus Nicoleta pentru EGO.ro, completând că logodnicul ei este foarte încântat de preparatele ei, chiar dacă de multe ori nu se ridică la nivelul celor făcute de mama sau de viitoarea soacră.

Citește și: Motivul pentru care Nicoleta Nucă nu a băut apă până la 15 ani: „Mi se făcea greață la propriu” VIDEO EXCLUSIV

„Noi avem și un standard înalt să zic așa, setat de mamele noastre. Adică mama lui și mama mea gătesc foarte bine. Cumva ne-am obișnuit să recunoaștem dacă nu a ieșit foarte bine la gust. Adică încearcă să fie foarte finuț și apreciez chestia asta, adică nu îmi zice într-un mod în care să mă demoralizeze, dar își spune părerea. Ideea este că și eu sunt foarte obiectivă în privința mea și sunt foarte conștientă atunci când gust ceva și îmi dau seama că nu a ieșit cel mai reușit preparat. Dar oricum ar fi mănâncă, nu are încotro că altă mâncare nu am de unde să-i scot. Niciodată nu gătesc atât de dezastruos încât să fie nevoie să comand, adică să nu fie deloc comestibilă”.

„Sunt și eu om și în plus sunt și foarte pofticioasă”

Cu toate acestea, nu carbohidrații sunt problema în familia lor, ci dulciurile. Nicoleta Nucă ne-a făcut mărturisire din intimitatea căminului ei. După ani în care și-a ținut poftele sub control, Alex a reușit imediat să o facă să calce strâmb, fără să ducă prea mare muncă de convingere.

„O să dau din casă un secret foarte mare, cel mai mare păcat din viața mea, din punct de vedere alimentar, este din cauza lui. Este el de fapt. Pentru că eu până să-l cunosc pe partenerul meu știam să mă abțin foarte bine și mâncam foarte rar deserturi. Pentru că el are marele noroc de o genă foarte bună din punct de vedere fizic și mănâncă tot ce îi place, tot ce își dorește, și totuși e bine, mi-a dat și mie „microbul”. Că îți dai seama că atunci când îl văd pe el că mănâncă dulciuri sau alte chestii îmi este poftă, nu am ce să fac. Sunt și eu om și în plus sunt și foarte foarte pofticioasă. Chiar sunt pofticioasă de felul meu”, a dezvăluit Nicoleta pentru EGO.ro.

Citește și: Câte tatuaje are Nicoleta Nucă. Primul și l-a făcut la 16 ani, de mână cu mama ei. „Când a aflat tata a fost un pic de jihad” VIDEO EXCLUSIV

De fapt, problema este la ea, căci ea este cea care nu poate să se abțină atunci când vede că partenerul de viață se înfruptă cu ceva duce.

„Și când îl văd pe el că mănâncă chestii bune nu am cum să rezist. Am învățat, într-adevăr, să știu să mă opresc. Să nu mănânc toată porția, ci să mănânc acolo o gură, două. Dar chiar și așa, când îl văd pe el că mănâncă chestii, tot felul de dulciuri, nu pot să mă abțin”, a mai spus actrița, care ajunsese pentru prima dată în viața ei să aibă celebrul „sertar plin cu dulciuri” care se găsește în majoritatea caselor. „Am avut și noi sertarul cu dulciuri. Sertarul păcatelor așa îl numeam. Mai ales în pandemie. Era ceva rău acel sertar, era plin cu toate „prostiile” Pământului, pline de zahăr, de grăsimi, de tot ce nu e bun. Dar ce fericiți eram”.

Preparatul cu care Nicoleta Nucă îl impresionează de fiecare dată pe logodnicul său
Nicoleta Nucă și iubitul ei

„Uneori mă și supăr pe el că nu mă ține din scurt”

Între timp au renunțat la „sertarul păcătos” și Nicoleta a ajuns să-l convingă pe logodnicul ei că dacă vor continua în acest ritm nu vor ajunge prea departe cu siluetele lor.

„Noi am decis printr-un pact comun, am făcut un pact de pace noi doi și am zis să eliminăm sertarul. Dacă ne este foarte poftă de ceva, oprim la magazin în ziua respectivă, cumpărăm acela ceva, o chestie, o mâncăm atunci și pa, s-a terminat. Nu începem să cumpărăm zeci ciocolate, 10 bucăți de nu știu ce, 10 pungi de nu știu ce și să le punem acolo, pentru că automat dacă știm că există în casă parcă încep să ne strige. Seara aud cum mă strigă.

Citește și: Nicoleta Nucă, despre momentele dificile din cariera ei: „Contează să știi să le depășești și să mergi înainte cu capul în sus” EXCLUSIV

Deci ne-am înțeles să nu mai avem acest sertar al păcatelor, dar atunci când ne este foarte poftă de ceva, ne luăm frumos de mânuță și mergem să cumpărăm”, a mai povestit cântăreața pentru EGO.ro, recunoscând faptul că dacă ar fi avut gena viitorului ei soț și un metabolism care să-i permită să mănânce oricât de multe dulciuri își dorește, nu ar fi avut nicio cea mai mică problemă cu obiceiurile lui.

„Chestia este că eu am complice la treaba asta, adică uneori mă și supăr pe el că în loc să mă țină din scurt, să fie mai disciplinat decât mine, fiind și fost sportiv de performanță, el e invers. Și mă enervează că la el nici nu se depune, așa că încerc să dau vina pe el. Ca orice femei. De obicei bărbatul este vinovat. Orice ar fi el este vinovat, așa că și eu caut să fac același lucru”.

Video: Daniel Bălan

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
2.5 4 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *