Anamaria Prodan a declarat în repetate rânduri că va renunța la numele de Reghecampf abia atunci când se va finaliza procesul de divorț și tot atunci își va reface și viața amoroasă. De ceva vreme, însă, apar tot mai multe speculații cum că impresara și-a găsit un nou iubit, nu în România, ci în Emiratele Arabe Unite, acolo unde își petrece mare parte din timp. Se pare însă că bărbatul cu care s-a afișat pe rețelele sociale nu este pe atât de bogat și de renumit precum încearcă să se înțeleagă.
Anamaria Prodan nu a confirmat, dar nici nu a negat știrile despre presupusa ei relație cu chirurgul estetician Ibrahim al Ashary, însă a lăsat să se înțeleagă, prin imaginile pe care le-a postat pe site-urile sociale, că între ei este ceva mai mult decât o simplă prietenie. Imediat după apariția imaginilor au apărut și zvonuri cum că Ibrahim este o vedetă în Emiratele Arabe și că face parte din elită. Se pare însă că lucrurile nu stau tocmai așa.
Conform surselor noastre, Ibrahim este de fapt un alt medic estetician, însă nu printre cei de top, iar averea lui nu se compară nicidecum cu cea a șeicilor.
„Nu face parte din cercul de apropiați ai familiei Rashid al-Maktoum (n.r. cea mai bogată familie din Emirate. Mohamed bin Rashid al Maktoum a fost vice-președintele și primul-ministru al Emiratelor Arabe Unite și monarh constituțional al Dubaiului) și nimeni nu l-a văzut la celebrele competiții cu cai din Dubai. Cât despre clinicile sale, nu am auzit pe nimeni să-l recomande pentru vreo intervenție estetică. Probabil profesează mai mult în Arabia Saudită, căci și acolo există o cerere foarte mare pentru operațiile estetice”, ne-a declarat una dintre sursele noastre.
Cu toate acestea, nu ar fi o piedică pentru Anamaria Prodan dacă într-adevăr și-ar dori o relație amoroasă cu acesta. Se prea bine știe că Anamaria Prodan are o foarte mare putere asupra bărbaților din preajma ei, astfel încât reușește să le construiască o adevărată carieră. Cu alte cuvinte, nu ar surprinde pe nimeni ca, în viitorul apropiat, femeia de afaceri să-l ajute pe medic să-și deschidă o clinică estetică și în România, aici unde se știe că cererea pentru intervențiile estetice este într-o continuă creștere, atât în rândul femeilor, cât și al bărbaților.
Până la o eventuală clinică estetică în România, Anamaria Prodan are alte planuri de business. Deși se judecă în continuare cu tatăl fiului ei, pentru împărțirea averii și pentru soluționarea procesului de divorț, pe impresară o preocupă doar bunăstarea copiilor ei. Astfel că se pregătește să se lanseze într-o nouă afacere, de această dată cu bijuterii. După ce a lansat o colecție de parfumuri de lux, care îi poartă numele, Anamaria nu mai vrea doar să poarte bijuterii de lux, ci să le și comercializeze. Încă soția lui Laurențiu Reghecampf și-a anunțat deja prietenii virtuali că va produce bijuterii unice pentru femei unice.
„În curând. Noua colecție. Bijuterii. Confidence By Anamaria Prodan”, a scris impresara pe rețelele sociale în dreptul unor fotografii unde se pot observa inele și brățări extravagante. De altfel, nu este singurul plan de afaceri al ei, căci are în lucru crearea unei colecții de vinuri de lux, în amintirea mamei sale, solista de muzică populară Ionela Prodan.