Prețul pe care Ioana Maria Moldovan este nevoită să-l plătească de dragul carierei sale. ”La început a fost dureros” VIDEO EXCLUSIV

Cum îmbină prezentatoarea viața personală cu cea profesională

Ioana Maria Moldovan se numără printre acele mămici care nu și-au dorit să-și încheie cariera profesională în momentul în care au venit pe lume copiii. Cu toate acestea, prezentatoarea Jurnalului Focus de noapte de la Prima Tv plătește un preț, căci se pare că nimeni nu poate să aibă și o carieră de succes și să fie și un părinte exemplar. Ioana Maria Moldovan a recunoscut în exclusivitate pentru EGO.ro că își asumă acest statut, însă face tot posibilul să le împace cumva pe toate.

Cum se împarte Ioana Maria Moldovan între muncă și familie

Niciun părinte nu va considera vreodată că este suficient de bun pentru copilului lui și mereu își va reproșa lucruri, de cele mai multe ori reproșurile fiind pe baza timpului petrecut cu el. În această situație se află și Ioana Maria Moldovan care a ales să revină la pupitrul știrilor la nici două luni de când l-a adus pe lume pe fiul ei, Andrei. Dacă la început i se părea o decizie corectă, dat fiind faptul că Ioana Maria Moldovan prezenta Jurnalul de noapte de la Prima Tv, iar la acea oră fiul ei era deja în pat, între timp Andrei a crescut și programul lui s-a schimbat.

”Mai stau foarte puțin și evident fug la Jurnal. Începem la ora 22:00 până la 23:30 de minute. Am serviciu de noapte cum zice băiatul meu, așa că voi fi la datorie. Sunt pe segmentul când el doarme și, din păcate, pentru că el a început grădinița, îl cam pierd așa pe timpul zilei. Dar eu ajung târziu în noapte, până mă demachiez și am ritualul meu, adorm undeva pe la 2:00 dimineața, iar la ora 7:00 sunt în picioare și îl duc la grădiniță. Este timpul nostru pe care îl petrecem împreună. Evident și în weekend: vineri, sâmbătă și duminică”, ne-a declarat Ioana Maria Moldovan în timp ce se pregătea să plece mai devreme de la petrecerea aniversară a postului Prima TV.

”La început a fost dureros, apoi viața te învață că astea sunt regulile jocului”

Acest program pare ideal la prima vedere, însă are și consecințe. Una dintre ele fiind aceea că nici în zilele ei libere sau în vacanță, Andrei, fiul în vârstă de aproape 6 ani, nu mai vrea să fie adormit de ea.

”Răspunsul este unul foarte sincer și mi-l asum. Nu mai vrea să doarmă cu mine pentru că, evident, după 42 de zile în care am stat acasă, căci atât am stat după ce am născut, cel care l-a adormit a fost tatăl lui. El îmi spune mereu că mă iubește, dar se liniștește lângă tati. Este firesc și este normal”, ne-a povestit vedeta Prima Tv, completând că suferă din acest punct de vedere însă era oarecum conștientă de faptul că se va ajunge în acest punct.

”La început a fost dureros, apoi viața te învață că astea sunt regulile jocului și că trebuie să joci mai departe așa. Dar avem și momentele noastre. Dar nu cele de somn. Totuși să ne reamintim că atunci când el este adormit de tatăl lui eu sunt la muncă. Sunt pe tocuri și prezint un Jurnal”.

Citește și Cine este și ce studii are Monica Dascălu de la Pro TV. Puțini știu că s-a iubit cu Adi Mutu

”Ajungi acasă, vezi copilul și mai uiți”

Cu sau fără prețul plătit, Ioana Maria Moldovan nu ar renunța la cariera ei, ci va încerca tot posibilul să îmbine viața profesională cu cea personală. Cu atât mai mult cu cât este pe micul ecran de mai bine de 20 de ani, iar meseria pe care o practică o împlinește, dar o și încarcă din punct de vedere al știrilor pe care le relatează în fiecare seară telespectatorilor.

”O spun mereu și ultimul an m-a învățat și pe mine că viața este nedreaptă. Din păcate știrile astea negative sunt tot mai multe: am trecut de la Covid, la război, acum la droguri, la violență în școală. Nu e ușor, dar așa cum oricine își face meseria, eu prezint un Jurnal pentru că face parte din job-ul meu”, ne-a mai povestit știrista, completând că fiul ei îi dă puterea să treacă peste orice știre negativă sau informație primită.

”Pleci acasă cu tot Jurnalul pentru că după emisie eu și Cristina Tătaru, cea care este editorul Jurnalului, dar și producătorul, mai stăm câteva minute. Nu poți așa să arunci sacoul, să te demachiezi și să pleci. Mai discutăm puțin știrile și evident că rămâi încărcat cu tot bagajul ăla de informație negativă. Dar ajungi acasă, vezi copilul și mai uiți. A doua zi o iei de la capăt”.

Atât de implicată este în meseria ei, cea de jurnalist, încât nici în timpul liber sau în vacanțe nu poate sta departe de toate știrile, chiar dacă cele multe dintre ele sunt negative.

”În vacanță recunosc că nu deschid televizorul. În general. Nici măcar pe desene animate, nici pe filme. Dar am telefonul. Avem un grup de reporteri și telefonul este mereu cu mine și atunci când apare o știre o știu și eu. Am trăit tot ce s-a întâmplat la Crevedia. Eram în vacanță și citeam tot fluxul de informații care venea pe grupul de reporteri. Nu ai cum, e ca la poliție, pompieri. Nu poți să spui ”stop sunt în vacanță”. Viața merge și în vacanță”, a mai declarat Ioana Maria Moldovan pentru EGO.ro.

Citește și Prezentatorul Octavian Ursulescu, dezvăluiri despre câștigurile din comunism: ”Gajul nostru era fix!”. Cum erau verificate solistele, înainte de a urca pe scenă

Video: Mihai Robu

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
5 2 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *