Au apărut informații noi în cazul primarului condamnat din Baia Mare! Sunt primele imagini cu fuga lui Cătălin Cherecheș din România. Edilul a fost surprins de camerele de supraveghere în timp ce avea gluga pe cap și ieșea din casă la ora 3 dimineața.
Autoritățile continuă să îl caute pe Cătălin Cherecheș. Primarul condamnat din Baia Mare este de negăsit, dar a fost filmat de camerele video în timp ce părăsea locuința.
Astfel, edilul pare că și-a pregătit foarte atent dispariția din țară. Potrivit camerelor de luat vederi, Cătălin Cherecheș a ieșit din casă vineri, la ora 03:00 dimineața, pe o stradă din spatele casei. Bărbatul avea o geantă și bluză cu glugă, pe care și-a pus-o pe cap.
Ulterior, a găsit un taxi, a mers până într-o destinație anume, după care a schimbat șoferul pentru a ajunge la destinație. Cătălin Cherecheș a mers cu al doilea taxi la Vama Petea, la granița cu Ungaria. Asta ar putea însemna că primarul din Baia Mare ar fi știut că urmează să fie condamnat la închisoare. Imaginile au fost făcute publice chiar de viceprimarul din Baia Mare, cu care, de altfel, a vorbit înainte să dispară:
„Ziua de joi a fost una normală, atât pentru mine, cât și pentru domnul primar Cherecheș. Am avut o zi plină, cu ședință de comisie, premergătoare ședinței de Consiliu Local. După ședința de Consiuliu Local, eu m-am deplasat în biroul dânsului și am avut câteva discuții legate de organizarea Târgului de Crăciun, de amplasare a standurilor în acea locație.
Am mai discutat câtva chestiuni administrative. În jurul orei 19:30 eu am părăsit sediul primăriei și de atunci nu l-am mai văzut. Știam că o să transmită un mesaj, se pregătea de un live pe Facebook. Nu mi-a dat absolut nimic de înțeles că ar fi într-o anumită situație care să îl determine să părăsească țara (…)”.
Conform unor surse Digi24, edilul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, care a fugit din țară vineri, cu câteva ore înainte de a fi condamnat definitiv la cinci ani de închisoare, s-ar afla pe o insulă din Italia, nu singur, ci împreună cu mama și soția lui. Ar fi vorba despre insula Pantelleria, aflată la 100 de kilometri sud-vest de Sicilia, aproape de coasta Tunisiei.