Prin ce a trecut Liviu Vârciu, după ce a devenit celebru cu trupa L.A.: “Aveam bodyguard și în casă, dar și afară”. Secrete din spatele scenei, detalii pe care fanii nu și le-ar fi imaginat VIDEO EXCLUSIV

Trupa L.A. s-a bucurat de un succes răsunător

Liviu Vârciu debuta ca solist în trupa L.A. în 1998 și imediat capta atenția românilor. Se pare că fanii voiau, cu orice preț, să aibă parte de câteva clipe alături de cântărețul care interpreta piesa “Ochii tăi”. Acesta ne-a oferit un interviu, în exclusivitate pentru Ego.ro, în care a povestit că se muta din două în două luni, ba chiar avea bodyguard atât la ușă, cât și în casă.

Liviu Vârciu, despre începuturile carierei sale

Liviu Vârciu ne-a mărturisit că atât părinții, cât și copiii, știu cine sunt micuții lui după nume, chiar dacă nu merge atât de des la școală. Totuși, starul a dezvăluit că lumea s-a obișnuit cu vedetele, așa că nu mai este ca în trecut, când era nevoit să schimbe apartamentele din 2 în 2 luni:

“Eu mă duc cam rar la școală, se duce mama lor mai des. Se știu după nume, mai ales pentru că pe băiat îl cheamă Liviu Vârciu. I-am pus și Matei, în cazul în care există cineva care nu este fanul meu, să zică că este Matei, să nu zică Liviu. Știu după nume, dar a fost o nebunie înainte. Acum lumea e mai echilibrată, s-a obișnuit cu artiști, cu actori, cu vedete. Nu mai sunt cum erau pe vremuri. Pe vremuri, din 2 în 2 luni, ne mutam, schimbam apartamentele, nu mai puteam să stăm pe scara blocului.”

De ce avea bodyguard la ușă

Trupa L.A. s-a bucurat de un succes răsunător, iar fanii făceau orice ca să își vadă artiștii preferați în trecut. Liviu Vârciu ne-a mărturisit că ajunsese să aibă bodyguard atât în casă, cât și la ușă:

“La ușă, da. Aveam bodyguard 24/24. Aveam bodyguard și în casă, dar și afară, la ușă. Se schimbau la 24 de ore între ei. Nu puteam să dormim. Ne mutam, se afla că ne-am mutat într-un bloc și era Revoluție pe scară. Veneau copiii de la școală, veneau studenții, băteau la ușă oameni încontinuu, cu scrisori, cu foi, cu inimioare, cu toate cele. Mai veneau, dar nu ne puteam odihni. (n.r. polițiști) Atunci, aveam un bodyguard care mai stătea pe la ușă. A fost nebunie. Acum este bine, dar înainte a fost o nebunie.”

Nu și-a schimbat numărul de telefon chiar dacă l-au sunat fanii

De asemenea, Liviu Vârciu a punctat că nu și-a schimbat numărul de telefon, chiar dacă mai mulți fani l-au aflat și l-au sunat. Artistul a dezvăluit că vorbește cu admiratorii săi dacă nu întrec limitele, mai ales pentru că a ajuns celebru datorită lor:

“Ba da. (n.r. i-au aflat numărul de telefon) Nu mi-am schimbat numărul, eu vorbesc cu toată lumea, nu am o problemă. Atâta timp cât este drăguț și nu este obraznic, eu vorbesc chiar cu toată lumea, nu am o problemă cu treaba aceasta. Până la urmă, sunt aici datorită lor. Dacă ei nu ar fi, eu nu aș mai da interviu. O fac ca un job, din plăcere.”

Citește și De ce nu se căsătoresc Liviu Vârciu și Anda Călin, deși sunt împreună de 6 ani. Motivul surprinzător: “De aceea nu ne punem de acord”

Video: Cătălin Shadi Sîrbu

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
7.8 4 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *