Începând din acestă duminică, actrița Maria Obretin își va face apariția în serialul „Clanul”, într-un rol de excepție. Tânăra va intra în pielea unei văduve, care încearcă să-și răzbune soțul mafiot și va face echipă cu Karmen Simionescu, care îi este fiică în serial. Maria Obretin vrea să arate încă o dată că își merită titulatura de una dintre cele mai talentate actrițe de la noi cu acest nou proiect. Despre cum a ales să devină actriță și care a fost traiectoria ei până și-a îndeplinit acest vis, ne spune chiar ea într-un interviu acordat în exclusivitate pentru EGO.ro.
EGO.ro: Când ți-ai dat seama cu adevărat că ai talent și că vrei să te îndrepți către meseria asta?
Maria Obretin: Nu știu, nu a existat un moment de revelație. E posibil să fi interpretat greșit succesul celor 5 minute de magie, dar am știut tot timpul că o să fiu actriță.
Cât de mult contează frumusețea în actorie? Pentru că tu ești o femeie frumoasă, iar asta au remarcat atât cei care te-au urmărit în spectacole, cât și în seriale.
Ne încântă, desigur, să vedem oameni frumoși pe scenă, în filme. Dar nu e cel mai important lucru. Există mulți oameni care pot trece drept urâței și care au făcut carieră. Farmecul, magnetismul, carisma contează mai mult decât o simetrie a trăsăturilor. Există pe lume oameni frumoși tare, de la care nu îți poți lua ochii, halucinanți de-a dreptul. La mine vorbim de un aspect cât de cât armonios care, ce-i drept, a fost câteodată o bilă albă.
În copilărie ai fost genul acela „prințesă” care voia ca toată lumea să facă ce zice ea sau ai fost genul mai „băiețoasă” care nu se dădea înapoi de la nimic, chiar dacă venea acasă plină de julituri?
Nu eram deloc genul prin’esă. Jucam fotbal cu băieții, preponderent portar. Ce-i drept, eram și puțintele fete, cred că așa se explică faptul că prindeam unșpele. În capătul străzii era un șantier, erau mormane imense de nisip și pietriș. Veneam mereu fără câte-un papuc acasă, îi tot pierdeam și mamaia (poreclită Furtunica) mă bătea cu cel rămas. În toți anii copilăriei nu mi-a venit niciodată ideea (salvatoare) să-i pierd dracului pe amândoi. Prin clasa a doua m-am bătut cu o fetiță la școală, era lungană și plină de pampoane, nu mai știu de la ce ne-am luat, presupun că de la pampoane, că eu n-aveam. Am murit de rușine după aceea. Altfel, eram chiar drăgălașă. Organizam spectacole, puneam tot felul de povești în scenă, botezam pisicuțe și boboci de rață, organizam concursuri. Eram tare ocupată.
Moștenești talentul de la cineva din familie? Ai tăi te-au susținut atunci când le-ai spus că vrei să te faci actriță sau te-au sfătuit să te întrepți către o meserie mai bănoasă?
Nu am avut oameni cu veleități artistice în familie. Mamaia Furtunica, cea care m-a crescut (doamna cu papucul de mai sus) era foarte haioasă, plină de povești, de snoave, zicale, avea multă energie. Ea a fost modelul meu, pe parte artistică, dar și pugilistică. Dar mama a fost cea care a crezut în mine și mi-a spus mereu că mă susține, indiferent ce voi alege, actoria fiind o alegere destul de bizară și extravagantă pentru ai mei.
Apropos de asta, în momentul de față un actor este ceva mai bine plătit decât acum câțiva ani, însă nu la nivelul celor de la Hollywood. Este mai bine să fii actor independent sau să ai contract cu unul dintre teatrele din România? Tu de care parte te situezi?
Nu ești pe huzur financiar în această meserie. Mai ales la început. Trebuie să fii pregătit să reziști. Au fost ani mulți și grei în care am avut și alte joburi, ca să îmi permit să fiu actriță. Apoi lucrurile au început să se lege, a tot răsărit soarele pe strada mea dar, firesc, a și apus. Sunt independentă de când am terminat facultatea, de 20 de ani. Nu știu cum e să fii angajat, să ai salariu. Sunt avantaje și dezavantaje în ambele tabere. Ca independent nu ai nicio siguranță, nu îți poți face planuri, nu ai asigurări medicale, nu ai nicio stabilitate financiară, nu poți face un împrumut la bancă etc. În schimb, ai libertatea de a lucra doar ce și cu cine îți convine. De exemplu, dacă aș fi fost angajată la un teatru, ar fi trebuit să cer permisiunea înainte să accept rolul din „Clanul”. În schimb, în sistemul de stat, ai un salariu care vine o dată pe lună, inclusiv vara când stagiunea se oprește, ai asigurări medicale, ai pensie etc. Dar, bineînțeles, ai și obligații pe care un actor independent nu le are. Deci, plusuri și minusuri de ambele părți.
Cum a fost admiterea ta la UNATC? Ai intrat din prima sau a fost nevoie să te pregătești mai mult? Întreb asta pentru că am observat că mulți actori foarte apreciați în momentul de față nu au intrat din prima la facultate.
Din copilărie mi-am dorit să fiu studentă la doamna Sanda Manu, citisem despre dumneaei în niște reviste, o văzusem la televizor, mi se părea exigentă, deșteaptă, un dascăl de la care poți învăța bine meserie. Nu știu cum de am ajuns eu la toate aceste concluzii în Călărași, acolo unde am crescut, cert e că eram chitită pe dumneaei. Am știut atât de clar că vreau să fiu la Sanda Manu, încât am și așteptat 3 ani până să dau la teatru, până când a venit rândul doamnei Manu să ia clasa de anul întâi. În cei trei ani n-am stat degeaba, ci am făcut altă facultate (limbi clasice). Planul era ca, dacă intru la actorie, s-o las baltă, dacă nu intru, s-o continui și să mă fac o profesoară sau o bibliotecară simpatică. Eram hotărâtă să dau o singură dată la teatru. Totul sau nimic! Din fericire, am intrat! Și doamna Manu m-a luat la clasa dumneaei!
S-a întâmplat de-a lungul timpului să refuzi proiecte pentru că nu te simțeai atrasă de personaj sau găsești provocări în orice scenariu?
Da, am refuzat. Dacă scenariul e prost, nu stau la discuții. Nu mă interesează să mă văd pe un ecran jucând nimic într-o poveste proastă. Scenariul e primul meu criteriu. Celălalt criteriu este distribuția. Mi se pare important să lucrez cu oameni în care am încredere, care mă inspiră, de la care pot fura meserie.
Dar să mergi la un casting și să nu-l iei? Cât de deprimant este pentru un actor atunci când nu ia un casting?
Normal că au fost castinguri pe care nu le-am luat. Nu, nu intru în depresie. Castingul e parte din meseria mea, e datoria mea să mă prezint cât mai bine. E o chestie de respect față de mine și față de cei care mă cheamă. Dar, dupa ce închid ușa și plec acasă, am și uitat că l-am dat. Nu pot trăi așteptând telefoane. Sigur că te bucuri tare când iei un rol. Dar, dacă nu îl iei, nu e sfârșitul lumii. Asta e, mergi înainte!
Ce face Maria atunci când nu joacă în piese de teatru sau nu este la filmări? Mai ai și alte talente?
Cred că marele meu talent este să mă bucur de tot ce mi se întâmplă. Cum spun eu, am un optimism nefondat. Îmi place mult să călătoresc, să gătesc, să mă plimb, să citesc, să fac sport, să mă văd cu prietenii. Dacă aș avea o curte, aș fi o mare grădinăreasă. N-am.
Am văzut că ai dublat voci, ai jucat în piese de teatru, seriale, filme de lungmetraj. Ce urmează acum? Mai este ceva pe lista ta de bifat sau nu ți-au făcut un țel din asta?
Nu cred în planuri, așa că trăiesc fiecare zi în parte și las destinu’ să mă surprindă plăcut în continuare.