Prințesa Diana a lăsat mai multe scrisori personale în care dezvăluie detalii din relația sa cu Charles, actualul rege al Marii Britanii. Mama lui Harry și a lui William a vorbit despre de ce nu ar fi fost de acord să divorțeze și ce regrete avea. Toate aceste scrisori vor ajunge la licitație!
Prințesa de Wales a scris despre mai multe subiecte: divorțul de Charles, temerile sale despre faptul că îi era ascultat telefonul și multe alte lucruri. În total este vorba de 32 de scrisori și cărți de vizită, scrise de la sfârșitul anului 1996 și pe parcursul anului 1996 către prietenii el, Susie și Tarek Kassem. Acest cuplu a decis să vândă scrisorile, considerând că deținerea acestor documente este o mare responsabilitate pe care nu vor să o transmită și copiilor lor. Au păstrat câteva dintre ele, pe care le considerau personale și confidențiale, iar pe restul le vor vinde.
Scrisorile se vor vinde individual, iar toate încasările vor fi donate unor organizații de caritate pe care Diana le-a sprijinit.
Spre exemplu, într-una dintre scrisori prințesa Diana a dezvăluit că a anulat o excursie la operată din cauza stresului provocat de despărțire.
„Trec printr-o perioadă foarte dificilă, iar presiunea este serioasă și vine din toate părțile. Este prea dificil uneori să te menții cu capul sus, iar astăzi sunt în genunchi și îmi doresc ca acest divorț să se realizeze, deoarece costurile posibile sunt enorme”, a scris prințesa Diana.
Pe 20 mai 1996 i-a spus doamnei Kassem că telefoanele de la Palatul Kesington erau ascultate: „Dacă aș fi știut în urmă cu un an ceea ce voi trăi în urma acestui divorț, nu aș fi consimțit niciodată. Este disperat și urât.”
La doar o zi după ce regina Elisabeta a II-a i-a sfătuit pe Charles și pe Diana să divorțeze, ea a scris o nouă scrisoare. : „Poate că am fost descrisă ca un fluture, dar nu vreau să zbor departe de această familie minunată” (n.r. familia Kassem). Prințesa Diana le-a mulțumit în repetate rânduri lui Susie și Tarek Kassem pentru faptul că au ascultat-o și au fost alături de ea.
Susie și Tarek au decis că este vremea să renunțe la scrisori. Banii câștigați în urma vânzării lor vor ajunge la organizațiile caritabile. De asemenea, cei doi au declarat că se simt extrem de privilegiați că au putut să o cunoască atât de îndeaproape pe Diana.
„Susie și Tarek Kassem, în calitate de prieteni foarte apropiați ai Dianei, Prințesa de Wales, au prețuit aceste scrisori timp de peste 25 de ani. Ele reflectă relația specială și plină de iubire pe care au avut-o. Deținerea acestor documente emoționante este o responsabilitate pe care soții Kassem nu doresc să o transmită copiilor sau nepoților lor. Ei au decis să vândă scrisorile și să folosească veniturile obținute din vânzare pentru a sprijini unele dintre organizațiile caritabile care erau aproape de inimile lui Susie și ale Dianei. Susie și Tarek se simt extrem de privilegiați că au avut ocazia de a o cunoaște atât de îndeaproape pe prințesă”, este mesajul apărut pe site.