Cel mai mare dintre copiii prințului William și ai prințesei Kate Middleton împlinește 11 ani, pe 22 iulie. Casa regală a publicat tradiționala fotografie aniversară cu prințul, iar fanii regali au putut vedea cât de schimbat este.
În urmă cu 11 ani, pe 22 iulie 2013, prințesa Kate aducea pe lume primul copil al cuplului regal. George s-a născut la maternitatea St. Mary din Londra, fiind primul nepot al lui Charles și a primit numele stră-străbunicului lui, tatăl regretatei regine Elisabeta a II-a. De-a lungul timpului, micul prinț a trecut prin transformări vizibile, reușind să câștige simpatia publicului cu fiecare apariție a sa.
Dacă în primii ani de viață cucerea audiența cu zâmbetul ștrengar și cu fețele pe care le făcea atunci când apărea alături de familia regală, de ceva timp George pare că se maturizează pe zi ce trece. Fanii regali au observat cât de schimbat este odată cu apariția sa la funeraliile reginei Elisabeta. De atunci, George pare că a început să își asume rolul de prinț moștenitor și arată din ce în ce mai mult a adolescent și mai puțin a copil.
Vezi și: Imagini de colecție cu prințesa Kate în copilărie. Charlotte și Louis seamănă leit cu mama lor
La fel cum se întâmplă la fiecare aniversare, Palatul Kensington a publicat o fotografie cu George, la împlinirea vârstei de 11 ani. Cei care au văzut imaginea au remarcat cât de mult a crescut prințul și ce figură serioasă are. Schimbarea poate avea legătură și cu boala de care suferă mama sa, prințesa Kate. Fiind cel mai mare dintre copii, cel mai probabil prințul George înțelege mai bine decât frații săi ce se întâmplă.
Fiul cel mare al lui William este al doilea în linia succesiunii la tron, după tatăl său. Deși mulți ar fi tentați să creadă că este cel mai bogat dintre copiii regali, datorită faptului că este viitor rege, se pare că sora lui, Charlotte, ar avea o avere mai mare. Potrivit presei din Regat, prințul George ar avea o moștenire estimată la 3 miliarde de dolari.
Fiind cel mai mare dintre copiii regali și viitor moștenitor al tronului, George trebuie să se supună anumitor reguli, pe care le-a respectat și tatăl său. Spre exemplu, începând de anul viitor, când va împlini 12 ani, George va călători cu un avion separat de restul familiei regale, pentru a asigura succesiunea tronului. Regula Casei regale spune că William și George nu se pot afla în aceeași aeronavă pentru că, în cazul unei tragedii aviatice, succesiunea să fie asigurată în continuare.