Produsele cosmetice care vor putea fi interzise în UE. În ce condiții ar putea fi retrase de la vânzare

Produsele ar putea fi retrase în curând din magazine
Produsele cosmetice care vor putea fi interzise în UE. În ce condiții ar putea fi retrase de la vânzare

Decizie importantă luată de Curtea Europeană de Justiție. Anumite produse cosmetice ar putea fi interzise în UE. Se ia în calcul vulnerabilitatea unor grupuri specifice de persoane, în special a copiilor.

Produsele cosmetice care vor putea fi interzise în UE

Țările din Uniunea Europeană vor putea să interzică vânzarea unor produse cosmetice. Acest lucru se întâmplă din cauza aspectului înșelător pe care aceste produse cosmetice îl au. Ele pot fi confundate ușor cu produse alimentare și pun în pericol sănătatea consumatorilor. Se face referire în special la copii, care le pot confunda cel mai ușor.

De unde a pornit totul și de ce vor putea fi interzise aceste produse cosmetice în UE

O dispută între compania britanică Get Fresh Cosmetics și autoritățile lituaniene a scos la iveală faptul că unele articole comercializate de către compania respectivă în țara baltică, avea aspect de produse alimentare, spre exemplu bombe de baie care se topesc în apă. Acestea arătau ca prăjiturile sau ca alte delicii. Companiei i s-a cerut să retragă de pe piață aceste produse, deoarece erau considerate cu risc de intoxicație pentru consumatori, mai ales pentru copii. Cei mici ar putea fi atrași de aspectul lor.

Curtea Administrativă Supremă a Lituaniei a solicitat instanței europene să ofere un aviz cu privire la modul de interpretare a dreptului UE, dacă: ”trebuie să se demonstreze cu dovezi obiective și fundamentate că introducerea în gură a unor produse care, deși nu sunt alimente, arată precum alimentele, pot prezenta riscuri pentru sănătate sau siguranță”.

Patru condiții cumulate, suficiente pentru retragerea de pe piață a acestor produse

Potrivit dcnews.ro, este nevoie ca articolul să aibă forma, mirosul, culoarea, aspectul, prezentarea, etichetarea, volumul sau dimensiunea unui produs alimentar, potrivit Curții de Justiție a Uniunii Europene. Aceste caracteristici trebuie să fie astfel încât să fie previzibil faptul că oamenii, dar mai ales copiii, îl pot confunda cu un produs alimentar. Dacă un copil va băga în gură astfel de produse se poate sufoca, poate suferi intoxicație, perforarea sau obstrucționarea tubului digestiv.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
5.5 2 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *