Simona Halep luptă pe toate fronturile pentru a-și face dreptate în scandalul legat de dopaj. Sportiva a apelat la o firmă de avocatură, pentru a demonstra că este nevinovată. Recent, avocații campioanei au făcut o descoperire importantă cu privire la momentul în care substanța Roxadustat a ajuns în sângele acesteia.
Simona Halep a cerut ajutorul unor avocați, pentru a-și face dreptate în cazul dopajului. Cei care o reprezintă pe sportiva de 31 de ani au făcut o primă descoperire importantă, care ar putea duce la aflarea adevărului. Avocații au refăcut firul evenimentelor din vară, de când Simona a făcut testul anti-doping în urma căruia i s-a descoperit în sânge substanța interzisă.
Vara aceasta, Simona Halep a participat la turneul de la Cincinnati, de la care s-a retras în turul secund. Atunci a fost supusă unui test anti-doping, care a ieșit negativ. Românca a plecat apoi la New York, unde a participat la US Open. Înainte de începerea turneului, a mai fost supusă unui set de analize, însă și acestea au avut rezultat negativ.
Citește și: Bărbatul care o poate ajuta pe Simona Halep în scandalul dopajului. Este singura ei speranță
După primul tur de la US Open, în care Halep a fost învinsă de Daria Snigur, românca a fost testată din nou. Acela a fost testul care a ieșit pozitiv. Avocații au descoperit, așadar, că substanța Roxadustat a ajuns în sângele Simonei în intervalul de câteva zile dintre al doilea și al treilea test, adică după debutul turneului, potrivit Orange Sport.
Într-un interval de nouă zile, Simona a făcut trei teste anti-doping, dintre care două negative și unul pozitiv. Ipoteza care se conturează este că substanța ar fi fost administrată între al doilea și al treilea test, în timp ce Halep se afla la turneul de Grand Slam.
Agenția Națională Anti-Doping transmite că Roxadustat se încadrează în Lista Interzisă la secţiunea S2, având agenţi activatori ai factorilor care induc hipoxia, adică scăderea cantităţii de oxigen în ţesuturi. Potrivit specialiștilor, Roxadustat este un inhibitor al prolil-hidroxilazei factor inductibil de hipoxie (HIF) utilizat pentru a trata anemia simptomatică asociată cu boala cronică de rinichi.
Această substanță funcționează prin reducerea defalcării (HIF), care este un factor de transcripție ce stimulează producția de globule roșii, ca răspuns la nivelurile scăzute de oxigen. Roxadustat se comercializează sub denumirea de Evrenze. Este aprobat în Uniunea Europeană, dar la noi în țară nu se găsește.
Această substanță crește biodisponibilitate fierului și producția de hemoglobină și crește masa de celule roșii din sânge la pacienții cu anemie. Medicamentul este prescris pacienților care suferă de anemie cauzată de boala renală cronică. Simona Halep a specificat că nu lua niciun medicament care să conțină această substanță.