Fiul Iulianei Marciuc a avut rol în serialul Wednesday, iar vedeta a rămas șocată atunci când și-a văzut fiul în peliculă. Ipostaza în care a apărut David a speriat-o pe vedetă. A povestit ce a făcut imediat cum a primit o poză de la filmări.
David, fiul Iulianei Marciuc, a apărut în serialul Wednesday în filmul „-34 de grade” din seria „2+2 Fac cât vreau eu” într-o ladă frigorifică. Pe tot parcursul acestui film, Iuliana și-a văzut fiul bând, fumând, iar la final în lada frigorifică. Atunci când David i-a trimis o fotografie, Iuliana Marciuc a șters-o urgent din telefon deoarece i s-a părut înfricoșătoare.
“În perioada filmărilor, el nu a vrut să-mi spună nimic despre rol și despre scenariu. L-am auzit cum încearcă să facă rost de o ladă frigorifică, dar nu am crezut nici o secundă că lada frigorifică îi este destinată lui și că îl voi vedea înghețat, acolo. Ceea ce a fost înfricoșător și, de altfel, a fost singura poză pe care mi-a arătat-o. Și pe care am șters-o urgent, din telefon. Mai pot să spun că l-am văzut nopțile uitându-se pe YouTube repetând, cum se joacă rolul unui mort. Pentru că e o respirație specială pentru acest rol. Ceea ce m-a înfricoșat’”, a spus Iuliana Marciuc pentru viva.ro.
Filmările au fost realizate de Academia Studiourile Buftea și au avut loc în primăvara anului trecut. Copiii au jucat alături de actori mari precum Victoria Răileanu, Silviu Mircescu, Daniel Nuță, Crina Zvobodă sau Ana Maria Moldovan. David, fiul Iulianei Marciuc, a obținut acest rol în urma unui casting. Astfel copiii au fost atât producători, cât și scenariști, regizori și actori.
“Aceste scurte metraje au fost realizate pe grupe de vârstă și nivel de pregătire. Copiii au făcut și scenariul, iar unii dintre ei au filmat. În grupa lui David a filmat Carina Grigoraș, o amică de-a lui. A jucat și prietenul de vacanță al fiului meu, David Mușat. Copiii au fost producători, scenariști, regizori, au dat casting… David a obținut acest rol la casting, rolul unui nebun, zice el. Ce m-a impresionat pe mine este faptul că am văzut în câteva minute trăiri foarte diferite. L-am văzut fumând pentru prima dată, dar el nu fumează deloc. L-am văzut băut, deși el nu bea. Și l-am văzut îndrăgostit, deși încă nu este așa. Și sigur că mi se pare foarte talentat, determinat și muncitor”, a spus mai Iuliana Marciuc.
Așadar, David și-a câștigat primii săi bani din rolul pe care l-a avut în Wednesday. Adrian Enache este tare mândru de fiul lui.
“Se trezește la ora 4.00 dimineața, dar are pentru ce. Filmează, și e plătit ca lumea, la 16 ani”, spunea Adrian Enache.