Ziua de joi, 17 august, a fost una încărcată de emoții pentru candații care susțin BAC-ul în sesiunea de toamnă. Aceștia au avut examenul scris pentru proba obligatorie a profilului, respectiv matematică sau istorie, în funcție de profilul absolvit. Rezolvare subiecte BAC 2023 sesiunea de toamnă la matematică: ce ar fi trebuit să scrie elevii pe foaia de examen, conform baremului.
A doua parte a lunii august este rezervată sesiunii a doua a examenului de BAC. Pot susține examenul acum candidații care nu au promovat la una sau mai multe probe în prima sesiune, dar și cei care nu s-au prezentat deloc la examen, din diverse motive. Elevii care se aflau în situații de corijență și au încheiat cu brio anul școlar între timp pot da, de asemenea, BAC-ul acum.
Citește și: Rezolvare subiecte BAC 2023 sesiunea de toamnă la limba română. Cât de dificile au fost subiectele
Nu pot susține Bacalaureatul elevii care au fost eliminați din examen pentru fraudă și se află în perioada de suspendare. Aceștia trebuie să aștepte să treacă două sesiuni, după cea din care au fost eliminați.
Pentru a promova examenul, candidații trebuie să obțină la fiecare materie o notă peste 5, iar media generală să fie mai mare de 6. Candidații care în sesiunea anterioară au picat la o singură probă o vor susține doar pe aceea în sesiunea de toamnă.
În cea de-a doua zi de examen din această sesiune, candidații au avut de susținut proba obligatorie a profilului. Pentru absolvenții de profil real, a fost vorba despre examenul la matematică. Subiectele elaborate de minister au avut grad de dificultate diferit, în funcție de specializare. Astfel, elevii au primit subiecte de M1 sau M2, iar la ora 15:00 acestea, dar și baremele de corectare vor fi publicate și pe site-ul Ministerului Educației. Imediat ce vor fi disponibile, vor putea fi consultate și pe site-ul nostru.
Citește și: Subiecte BAC 2023 sesiunea de toamnă la limba română. Ce au avut elevii de rezolvat
Baremul îi ajută pe candidați să își calculeze ce punctaj ar trebui să obțină. În funcție de rezolvarea subiectelor și ce au scris ei pe foaia de examen, vor ști la ce notă să se aștepte. Pentru a promova examenul, candidații trebuie să obțină la fiecare probă scrisă o notă mai mare de 5. Media generală trebuie să fie mai mare de 6.
Proba scrisă la matematică, respectiv la istorie, a fost a doua din această sesiune de BAC. Vineri, 18 august, candidații vor susține proba la alegere a profilului. Sesiunea de toamnă a BAC-ului 2023 se încheie luni, 21 august, cu examenul la limba maternă, pentru candidații care fac parte din grupuri de minorități naționale.
Citește și: Calendar BAC 2023 sesiunea de toamnă. Când au loc examenele
Primele note vor fi afișate pe data de 25 august, înainte de ora 12:00. Elevii nemulțumiți de rezultate vor putea depune contestații în aceeași zi, până la ora 18:00. Lucrările acestora vor fi corectate din nou, urmând ca pe 29 august să fie afișate rezultatele finale. Calendarul BAC-ului de toamnă 2023 arată în felul următor: