Marea noastră artistă Rona Hartner, stabilită în Franța, a trecut prin două divorțuri dureroase. A încercat să țină de căsnicii, a apelat și la ajutorul psihologilor, dar nu a mai fost nimic de reparat. Acum, la aproape un an de la despărțirea de francezul Herve Camilleri, actrița a ajuns la concluzia că nici bărbații nu mai sunt ce au fost și că, decât să fii prinsă într-o căsnicie cu probleme, toxică, mai bine o viață de una singură, în care poți face tot ce îți poftește inima: ”Fericirea noastră nu trebuie să depindă de un bărbat”, susține ea, cu tărie, în interviul exclusiv pentru Ego.ro
După divorțul de Herve Camilleri, solista a îmbunătățit vizibil relația cu primul fost soț, Rocco Sedano, pe care adesea îl invită la masă, de dragul fetiței lor. Rona nu are însă un iubit și nici nu caută, savurând perioada de liniște, după atâtea furtuni pe plan sentimental. Ea ne-a vorbit, în interviul exclusiv pentru Ego.ro, despre eșecul în căsnicii, despre bărbați, despre fericire, dar și despre singurătatea în doi:
”Sunt orice, dar nu sunt vreo feministă. Nu sunt adepta divorțului, cu toate că am două la activ. Am încercat mereu să salvez căsătoria, trecând pe la psihologi, pe la consilieri conjugali. Dar n-a mai fost posibil. Când simți că ai dat tot ce ai putut mai bun și vezi că nu mai e speranță, mai bine oprești relația. Bărbatul trebuie să fie în genunchi în fața femeii, fără ca femeia să-l oblige, să o ajute, ca apoi și ea să-l ajute să fie mai bun. Căsătoria, după părerea mea, este cea mai frumoasă formă de relație”.
Rona Hartner e dezamăgită că bărbații manierați, educați, grijulii și sufletiști sunt pe cale de dispariție, acesta fiind, de altfel, și motivul principal de divorț:
”Din nefericire, în ziua de azi, educația bărbaților lasă mult de dorit. Li se spun fraze care sunt considerate de preoți chiar satanice. Li se spune că ei au voie să facă orice, că sunt bărbați și că lor li se iartă, că ei au voie în stânga și în dreapta. Este o criză mondială a bărbaților. Nicio femeie nu ar divorța, nu ar fi singură, dacă bărbații ar fi cum erau pe vremuri”.
Vestita actriță și solistă, stabilită în Franța, de peste 15 ani, susține că nu se simte deloc singură, găsindu-și refugiul în credință și în cariera artistică. În plus, are mulți prieteni de calitate, pe care poate conta la greu:
”Mă bucur că sunt alături de Iisus, mă simt iubită de Dumnezeu, nu am o formă de singurătate, apreciez liniștea interioară. Când o relație se deteriorează îți pierzi liniștea și pacea interioară. Eu mă bucur că mă trezesc și că sunt vie, mă bucur de oameni, de prietenii apropiați, creștini, din mediul meu, de dragostea publicului, de proiectele mele artistice. Toate astea mă fac să depășesc perioada de după divorț și să mă gândesc foarte clar că sunt în mâinile lui Dumnezeu. Eu spun că 50% a fost și vina mea, că s-a ajuns la divorț, pentru că altfel nu învăț nimic dacă nu spun că am greșit și eu. Dar, vă spun sincer, în ultima căsnicie am făcut tot ce se putea uman posibil, așa că mai bine te salvezi decât să stai într-o căsătorie care te trage în jos și te poate aduce la cele mai grele păcate. Starea noastră de bine nu trebuie să depindă de un bărbat”.
Rona Hartner le oferă câteva sfaturi femeilor despărțite sau divorțate, care cred că singurătatea este un capăt de țară:
”Le sfătuiesc să aibă un ”hopa attitude”, să treacă mai departe. La urma urmei, ne naștem singuri și murim singuri. Bucuria pe care o avem în suflet este turnul nostru de apărare, și, împotriva unei bucurii sfinte interioare, diavolul nu poate face nimic. Dacă însă ești abătută, diavolul te târăște în tot felul de chestii, până te va omorî. Dacă ne lăsăm pradă singurătății, ne halește cel rău cu pene cu tot. Așa că, atenție, trebuie să fim foarte pe fază în momentele în care am avut un eșec în dragoste. Încurajez să se bucure de partea bună a vieții, să nu se uite la ceea ce le lipsește, să se bucure de ceea ce au. E bine să mai ieșim din opulența unei vieți de cuplu și să ne bucurăm de abundența iubirii lui Dumnezeu în viața noastră. Vă iubesc, Doamne ajută!”, ne-a mai declarat artista, pentru Ego.ro.
Rona le dă o veste bună fanilor ei. Pe 20 august, alături de Taraful Hopa, ea va susține spectacolul ”Natura”, pe scena Grădinii Alhambra, din București, cu piese din repertoriul regretatei artiste Maria Tănase.