Simona Halep a primit un verdict crunt după ce a fost suspendată 4 ani din toate competițiile oficiale în cazul de dopaj. Lumea sportului este în stare de șoc după ce a fost aflat verdictul, iar sportiva poate ataca decizia la TAS. Roxana Ciuhulescu și-a spus părerea despre acest caz, în exclusivitate pentru Ego.ro.
Roxana Ciuhulescu a vorbit despre faptul că Simona Halep a fost suspendată timp de 4 ani în cazul de dopaj din toate competițiile oficiale. Aceasta a explicat că de fiecare dată când a văzut-o pe sportivă, aceasta nu s-a atins de mâncare și a venit cu apa de acasă. În plus, vedeta a punctat că i se pare că decizia este nedreaptă:
“Sincer, nu sunt poate cea mai în măsură să vorbesc despre ce s-a întâmplat cu Simona Halep. Pot să vă povestesc, însă, că la evenimentele sportive la care am participat și a fost prezentă și Simona Halep am văzut că întotdeauna venea cu apa ei de acasă, nu se atingea de mâncare.
A fost foarte atentă la viața ei sportivă. A fost un om calculat, decent și în banca lui. Sincer, mai departe nici nu știu ce să cred despre scandalul acesta. În orice caz, îmi pare rău pentru că a muncit, pentru că și-a dedicat copilăria sportului, pentru că a ajuns la cea mai mare performanță și mi-aș dori să se facă dreptate în cazul ei.
Mi se pare nedrept să fie eliminată 4 ani. Mă rog, a trecut unul, mai sunt 3 ani. Pot să zic ca un fost sportiv de performanță că este frustrant să ajungi într-un asemenea moment și să te simți atât de mic și de incapabil ca să faci ceva mai departe. Cam asta este opinia mea!”
În plus, Roxana Ciuhulescu a punctat că acești 4 ani pot să însemne finalul carierei pentru Simona Halep. Vedeta a explicat că nu consideră că este vorba despre un dopaj voit în cazul sportivei:
“Simona Halep are 31 de ani, 4 ani înseamnă enorm, înseamnă deja final de carieră. Oricât de mult se antrenează, atâta vreme cât nu ai meciuri în picioare, exact cum este expresia, nu ai cum să mai rămâi la talia de odinioară, la performanța de odinioară.
Poate îi vor scurta pedeapsa, nu știu! Mi se pare ciudat și nu cred că este vorba despre un doping voit în cazul ei. Dar nu poți să bagi mâna în foc pentru nimeni, cel puțin în ziua de azi. Îmi pare rău pentru ea!”
În același timp, Roxana Ciuhulescu consideră că verdictul a fost mai dur pentru că Simona Halep a atins o performanță uluitoare. De asemenea, ea crede că sunt și persoane care se bucură de această dramă din viața sportivei:
“Era numărul 1 mondial, nu? Au fost mai duri, iar competitoarele ei i-au suflat în ceafă! Înțeleg că Serena Williams a postat un mesaj pe Twitter. Cred că unii s-au bucurat de această dramă din viața ei.
Este frustrant și este dureros pentru ea. Dar Simona trebuie să înțeleagă că viața merge mai departe și după tenis! A făcut performanță, a rămas în istoria sportului mondial, dar există viață și după tenis!”
Citește și Simona Halep dă cărțile pe față despre noul iubit. A vrut ca toată lumea să știe de la ea!
Vedeta nu consideră că situația dramatică de acum o să îi păteze imaginea Simonei Halep:
“Nu cred, sincer. Sau, nu știu, probabil că unii o să își aducă aminte, însă nu pot să zic că a făcut ceva dramatic! Au ieșit niște analize, mi se pare că și aici nu e concludent.
Să zici că s-a dopat cu nu știu ce substanță…chiar și așa, eu nu sunt din cercul ei, dar atât cât am cunoscut-o, era foarte atentă! Venea cu apa ei, nu se atingea de nimic!
A avut întotdeauna o viață foarte curată, dovadă că a fost supusă la numeroase teste anti-doping la toate competițiile. Nu s-a pus vreodată în discuție că Simona Halep s-a dopat!
Acum nu știu ce să zic, situația este foarte bizară. Ea întotdeauna a ales un sport curat, exact acesta este și mesajul Agenției Naționale Anti-Doping, un sport curat.”
Video: Mihai Robu
Citește și Câți bani pierde Simona Halep după suspendarea în cazul de dopaj. Lovitură cruntă pentru sportivă!