Roxana Condurache este extrem de apreciată pentru cariera pe care o are, fiind o actriță adorată. Atunci când vine vorba despre viața personală, vedeta a divorțat de tatăl copilului ei. Aceasta are o relație bună cu fostul partener, care urmează să se căsătorească. Ea ne-a dezvăluit, în exclusivitate pentru Ego.ro, că o să meargă la nuntă dacă o să fie invitată și se bucură pentru modul în care merg lucrurile, mai ales pentru că bărbatul își dorea o familie cu mulți copii, în timp ce ea visa, încă de pe timpul relației, să ajungă la Hollywood.
Roxana Condurache, care a apărut în filme ca “Denunțătorul” sau “Teambuilding”, este extrem de mândră de fiul ei, Noah, pe care îl are alături de fostul soț. Vedeta ne-a explicat de ce a ales ca micuțul să urmeze o școală de stat:
“A terminat clasa 0, acum câteva zile a avut serbarea. Sunt foarte mândră de el. Este la stat, avem o școală foarte bună, eu și tatăl lui am hotărât să îl dăm. Eu am lucrat cu copiii foarte mulți ani, făceam fun science, eram un personaj, un profesor trăsnit. Lucram cu copiii din școli, dar și din grădinițe, făceam experimente științifice. Astfel, am mers în toate școlile și grădinițele posibile, atât la stat, cât și la privat. Concluzia a fost că este mult mai bine la stat. Aceasta este părerea mea, nu vreau să dau sfaturi, dar la concluzia aceasta am ajuns, de asta fiul meu este la o școală de stat, deocamdată.”
Roxana Condurache și fostul ei soț se bucură de un fiu, Noah. Astfel, cei doi se ocupă împreună de micuț și au grijă ca acesta să aibă parte de dragoste și liniște. Actrița, prezentă la avanpremiera filmului “Flash” ne-a dezvăluit că băiatul ei o ajută și atunci când merge la un casting:
“Asta facem în continuare, el este un liant între noi. (n.r. se ocupă de copil alături de fostul soț) Este un copil reușit. Am reușit să îl implic și pe el în tot felul de proiecte, a intrat și în multe videoclip-uri pe TikTok, pe Instagram. Inițial, a fost o joacă, după am văzut că îi place. Știe să mă filmeze, să facă cadre, știe cum trebuie să pice lumina, îmi dă și replici. Astăzi am avut un casting pentru un serial, nu pot să vorbesc despre el, dar am repetat cu Noah. El citea replicile personajelor, iar eu dădeam replicile personajului pentru care dădeam casting.”
Roxana Condurache ne-a vorbit despre divorțul de tatăl copilului său, explicând că despărțirea s-a produs în condiții bune. Astfel, foștii parteneri s-au gândit mereu la binele copilului pe care îl au împreună, Noah:
“Noi ne-am despărțit în condiții foarte bune, am realizat că împreună nu ne mergea bine. Când am divorțat, am bătut palma și am zis: “La revedere, să îți fie bine!”. Între timp, au mai fost și conflicte, evident, dar întotdeauna, cel puțin eu, m-am gândit la binele copilului și am lăsat de la mine. Așa trebuie să faci. Ca în orice relație, te gândești dacă trebuie să ai tu dreptate în respectivul moment sau să îi fie bine copilului. Eu am încredere în tatăl lui, este un om extraordinar. De multe ori am mers după ideile lui, după sfaturile lui, dar și ale familiei lui. Atunci a fost bine pentru copil.”
Mai mult, actrița ne-a povestit că fostul ei soț urmează să se căsătorească, astfel că o să meargă la nuntă dacă o să fie invitată, înțelegându-se bine și cu partenera bărbatului. Roxana Condurache a punctat că despărțirea s-a produs pentru că fiecare avea un scop diferit, ea își dorea carieră, în timp ce bărbatul voia o familie numeroasă:
“El este logodit și urmează să se căsătorească. Nu m-a invitat, nu știu. (n.r. la nuntă) Dacă mă invită, mă duc, de ce să nu mă duc? Mă înțeleg bine și cu el, dar și cu logodnica lui, nu am nicio problemă! Ei își doresc copii mai mulți. El asta își dorea, familie și copii, eu îmi doream carieră, de asta nu ne potriveam. Mă bucur. Când divorțezi, te bucuri când celălalt își împlinește visul. Visul meu este să ajung la Hollywood, la Oscar, visul lui este să aibă o familie cu mulți copii. Atunci, fiecare s-a dus pe drumul lui, este un lucru foarte bun, iar copilul nu are decât de câștigat din partea amândurora.”
Roxana Condurache ne-a vorbit și despre mamele care aleg să rămână în relații care nu le aduc fericirea de dragul copiilor. Actrița își dorește să le ofere speranță femeilor care se află în astfel de situații, arătându-le că se poate merge mai departe:
“Ne ținem în formă când avem copil! Uneori este greu, dar este atât de frumos să ai copil! M-a întrebat cineva ce sfat am pentru mamele care poate nu sunt într-o relație fericită. De multe ori, mamele spun că rămân într-o relație nefericită, toxică, pentru copil. Eu aș spune să nu mai facem asta! Din experiența mea, este bine să ne cunoaștem valoarea, să înțelegem că avem o singură viață și este important să fim fericite! Fiecare femeie trebuie să fie fericită și împlinită! Și copilul ei o să fie așa dacă o vede pe ea. Copilul înțelege foarte multe, indiferent de vârstă. El te vede dacă nu ești fericită, dacă nu ești tratată cum trebuie, dacă nu ești respectată. El este în umbă și vede tot și nu este OK să vadă niște situații toxice! Zic eu! Acum, fiecare femeie își știe situația și dacă poate să iasă din ea sau nu. Aș vrea să le ofer speranță și un gând bun femeilor care poate se află în situația aceasta. Se poate! Dacă muncești, ai încredere în tine, mergi cu încredere și speranță, poți să ajungi undeva frumos, atât tu, cât și copilul tău!”
Citește și Ce pățește Micutzu după ce a jucat în Teambuilding. „Unde s-a ajuns de la un film”
Video: Cătălin Shadi Sîrbu