Roxana Maya s-a făcut remarcată în mediul online datorită conținutului pe care îl distribuie fanilor, dar și pentru faptul că a apărut la “Stand Up Revolution”. Într-un interviu exclusiv Ego.ro, ea ne-a vorbit despre viața personală, punctând că a fost cerută de două ori în căsătorie, însă nu a ajuns, până acum, în fața altarului.
Roxana Maya a defilat de mai multe ori în rochii de mireasă, astfel că nu ține cont de anumite superstiții, crezând că acest lucru o să îi aducă ghinion. Când vine vorba despre un eventual mariaj, influencerița a punctat că nu există o formulă perfectă atunci când vine vorba despre relații, observând cupluri fericite și fără acte. Ea a mărturisit că totul depinde de ce îi rezervă viitorul:
“Nu m-am gândit, dar ar fi bună ideea unui târg de nunți unde să fie și miri! Să aibă CV, să vezi dacă merită să fie aleși sau nu! Depinde ce îmi rezervă viitorul! (n.r. dacă o să se căsătorească sau nu) Când suntem mici toate ne dorim o nuntă de vis, dar am văzut că nu există o formulă câștigătoare! Fiecare face cum simte!
Am văzut cupluri foarte fericite fără să fie condiționate de un act și mai puțin fericite care au avut acte. Nu există o formulă! Mi-ai dat de gândit! Dacă îmi aduce ghinion? (n.r. rochia de mireasă) Sunt ceva ani în care defilez și nu cred că îmi aduce ghinion! Dacă este să nu mă mărit, măcar am îmbrăcat rochia de mireasă!”
Mai mult, Roxana Maya a fost cerută de două ori în căsătorie și nu a refuzat, însă nu a ajuns în fața altarului. Blondina consideră că mariajul este un pas important și trebuie făcut din tot sufletul. De asemenea, influencerița a trecut și printr-o întâmplare comică, atunci când ofițerul care verifica documentele în aeroport a întrebat-o dacă vrea să fie soția lui:
“Am fost cerută de două ori, nu am refuzat, dar nu a ajuns să se concretizeze! Așa a fost situația! Am mai refuzat cererile făcute în glumă, se mai întâmplă! În aeroport am fost cerută de soție de ofițerul care verifica documentele. Evident că nu am zis da, cum ar fi fost?
Nu trebuie să ne fie frică să spunem un nu atunci când nu este cazul. Până la urmă, este un pas care, cel puțin în tradiția românilor, este considerat a fi făcut o singură dată și pentru totdeauna! S-au mai schimbat lucrurile între timp, dar este un pas important și nu putem să spunem da doar de dragul partenerului! Trebuie să simțim cu toată ființa!”
Video: Mihai Robu