Bruneta trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu partenerul său, Dragoș. Acesta a venit la pachet cu un băiețel care s-a transformat într-o minune în viața vedetei, Milan. Roxana Vancea ne-a povestit, în interviul exclusiv pentru Ego.ro, despre minunata ei familie.
Înainte de a intra în viața micuțului Milan, Roxana Vancea nu își dorea copii. Totuși, totul s-a schimbat în momentul în care ea l-a cunoscut pe Dragoș, iar alături de acesta a clădit o relație superbă. Vedeta are o legătură specială cu micuțul partenerului său, astfel că a simțit nevoia de a renunța la numeroase lucruri în momentul în care și-a asumat rolul de mamă.
Te vedeai mamă în trecut? Cum te gândeai pe atunci la ideea de familie și cum o privești acum?
Roxana Vancea: Nu. Sunt de parere că nu toate femeile sunt făcute să fie mame. Și îmi susțin în continuare punctul de vedere pentru că întâlnesc tot mai des pseudomame, mame care înțeleg că e suficient doar să naști ca să fii mamă.
Mi se părea că nu sunt pregătită să renunț la mine pentru un copil. Un copil implică cea mai mare responsabilitate, iar eu nu eram pregătită să îmi asum acest lucru. Am făcut un copil doar în momentul în care am fost sigură că nu mai vreau să fie nimic despre mine, că totul o să fie despre copii.
Ideea de familie exista, pentru că eu am o familie minunată și automat mi-am dorit și pentru mine asta, dar nu întâlnisem probabil persoana care să mă facă să îmi doresc să clădim un cămin împreună.
Cum a fost prima întâlnire cu Dragoș? Ce ai simțit când l-ai văzut?
Roxana Vancea: Prima întâlnire a fost la sală. Cred că i-am stricat antrenamentul pentru că vorbeam non-stop, doar eu. A doua a fost mai interesantă, la film. Acolo am avut și ce să simt pentru că s-a încheiat cu primul nostru sărut (râde).
Cum ți-ai dat seama că îți dorești să formați o familie?
Roxana Vancea: Am avut noroc că Dragoș venea la pachet cu Milan și atunci am avut de la început ocazia să îl văd pe Dragoș „tatăl”. E foarte prezent în viața piticilor, am trecut prin foarte multe încercări împreună și nu mă văd în viitor fără el.
Care este secretul căsniciei voastre?
Roxana Vancea: Ne dorim același lucru. Copii fericiți.
Ai o relație extraordinară cu fiul soțului tău. Cum te-a schimbat acest copil minunat?
Roxana Vancea: Până să intru în viața lui Milan nu îmi doream copii. Milan a trezit treaba asta în mine. E un copil genial, foarte ușor de iubit. Un copil foarte cuminte și foarte inteligent, pe care eu mi-am dorit să îl modelez cum știu mai bine.
Chimia noastră poate fi văzută din spațiu (de cine vrea să vadă asta evident, mai sunt și contra) și sper să mă iubească așa mereu. E un copil foarte lipicios, care are multă dragoste de oferit…e minunat!
La ce ai fost nevoită să renunți când Milan a intrat în viața ta?
Roxana Vancea: Am renunțat la multe lucruri atunci când am intrat în viața lui, nu pentru că am fost nevoită, ci pentru că așa am considerat. Spre exemplu, pe rețelele de socializare am renunțat la a mai posta fotografii pe care le puneam doar pentru like-uri, îmbrăcată mai sumar sau mai decoltat. Toate acestea au vremea lor, iar pentru mine vremea respectivă a apus atunci când mi-am asumat rolul de mamă.
Să spunem că unul dintre băieții tăi o să devină persoană publică. Ce sfaturi i-ai da?
Roxana Vancea: O să-l sfătuiesc să nu pună la suflet răutățile gratuite. Nu ai cum să mulțumești pe toată lumea și, atunci, dacă ești împăcat tu cu tine, restul nu contează.