Anul acesta, Paștele pică pe 16 aprilie, ziua în care toți credincioșii sărbătoresc Învierea Domnului Isus. Există mai multe tradiții ți obiceiuri pe care creștii ortodocși respectă în prima zi de Paște. Însă, primul lucru pe care trebuie să îl faceți atunci când vă treziți este să spuneți o rugăciune de Paște.
Paștele este una dintre cele mai importante sărbători pentru creștinii de pretutindeni. Anul acesta, Învierea Domnului se sărbătorește pe data de 16 aprilie, iar postul se încheie pe 15 aprilie. De altfel Postul paștelui este considerat cel mai dur și lung, motiv pentru care sunt puțini cei care țin postul în toată această perioadă.
Postul Paștelui este doar cel mai lung, dar și cel mai greu din an. Dificultatea lui constă în faptul că zilele de dezlegare la pește sunt puține, în comparație cu celelalte posturi din an.
„Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ne-ai învrednicit pe noi a trece vremea cinstitului și dumnezeiescului post de patruzeci de zile. Care s-a însemnat de Ține și s-a dat nouă prin Ține. Cel ce ai pus nouă pocăință pentru mântuirea sufletelor și curatia trupurilor și spre izgonirea demonilor. Care ne-ai arătat nouă spre închinare chipul cinstitei Tale cruci și ne-ai dăruit să o sărutăm cu atingerea nevrednicelor noastre buze;
Cel ce ne-ai învrednicit să auzim de învierea prietenului Tău Lazăr și de intrarea Ta în Ierusalim, întâmpinat fiind de pruncii evreiești care graiau, strigând: osana întru cei de sus.
Și să vedem mantuitoarele Tale patimi și să ne închinăm dumnezeieștii Tale răstigniri, suliței, trestiei, buretelui, pogorarii celei de pe cruce și îngropării. Și să ajungem la cinstită și dumnezeiască Ta înviere. Pentru aceea, văzând ziua învierii Tale, cu bucurie strigăm Ţie, Hristoase Dumnezeul nostru! Și împreună cu îngerii, cu arhanghelii, cu heruvimii, cu serafimii, cu toți sfinții și cu preacurata Maică Ta. Te slăvim, lăudându-Te pe Ține, marele Dumnezeu și Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Citește și: Ce mănâncă, de fapt, măicuțele de la mănăstire în postul Paștelui. Alimentele care nu lipsesc de la masă
Și acum Te rugăm, Stăpâne, pentru robii tăi aceștia, care vin sub acoperământul casei Tale celei Sfinte, primește pocăința lor.
Iartă pe dânșii, pentru învierea Ta, de mulțimea păcatelor celor nenumărate, știute și neștiute. De voie și fără de voie; curateste-i că pe desfranata ce plângea, și că pe Petru care se lepadase și plângând cu amar iarăși l-ai primit.
Primește smerenia și mărturisirea robilor Tăi, precum ai primit pe vameșul care cu suspin se ruga. Pune frică Ta în inimile lor că să se teamă de Ține și să Te iubească din toată inima lor. Dă-le lor să păzească toate poruncile Tale în toate zilele vieții lor, umblând după voia Ta.
„Învrednicește-i pe dânșii fără osânda să vină și să se împărtășească cu preacuratul Tău Trup și cu cinstitul Tău Sânge, că, primindu-le cu vrednicie, să fie părtași împărăției Tale, lăudându-Te și slăvindu-Te pe Ține, împreună cu Cel fără de început al Tău Părinte și cu Preasfantul și bunul și de-viață-făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”.