Sacrificiile pe care le face Valentina Pelinel pentru o talie de fotomodel: „După ce mănânc mă ia vinovăția” EXCLUSIV

Mama a trei copii, soția lui Cristi Borcea are talie de fotomodel. Ce sacrificii face zilnic

Mamă a trei copii, soție și femeie de afaceri, Valentina Pelinel nu se poate lăuda cu prea mult timp liber. Cu toate acestea, face tot posibilul să nu se neglijeze și să aibă grijă să-și păstreze silueta. Chiar dacă fizicul ei a suferit unele modificări, după cele două sarcini, una dintre ele cu gemeni, Valentina Pelinel a mărturisit, în exclusivitate pentru EGO.ro, că cel mai mare „dușman” al siluetei ei este pâinea caldă.

”Sunt gurmandă. Vă zic sincer că mai ”scap” și eu”

Pe vremea când era fotomodel internațional, Valentina Pelinel nici nu concepea să aibă mai mult de 52 de kilograme la înălțimea ei de 1,80 metri. Acum, mamă a trei copii, ea nu mai visează la vechea siluetă, însă are grijă să nu fie nici prea departe. Obișnuită toată viața cu dietă și cu foarte mult sport, Valentinei i-a venit ușor să-și reia antrenamentele după ce în cea de-a doua sarcină, cu gemenele Rania și Indira, s-a îngrășat aproape 30 de kilograme.

Ce-i drept, kilogramele nu s-au văzut pe corpul soției lui Cristi Borcea, însă aceasta resimțea fiecare kilogram în plus. Acum, la 3 ani de la nașterea fiicelor sale, spune că se simte în cea mai bună formă, dar face și sacrificii pentru a arăta așa. Întrebată care este secretul ei, Valentina ne-a răspuns amuzată că nu e vorba de niciun secret, ci de foarte multă muncă.

„Mă chinui, mă abțin de la mâncare, merg în fiecare zi la sală. Vi se pare corect? Mă mai chinui pentru că îmi place să mănânc. Sunt gurmandă. Vă zic sincer că mai „scap” și eu”, a povestit Valentina Pelinel pentru EGO.ro.

Valentina Pelinel
Valentina Pelinel

Nu se poate abține de la merdenele

Nu dulciurile sunt cel mai mare „dușman” al soției lui Cristi Borcea, ci carbohidrații.

„Ai să râzi, dar cel mai greu îmi este să renunț la pâine. La pâine caldă. Îmi aduce aminte de copilărie. Mă abțin cu greu și de la merdenelele alea calde, gogoși, covrigi. Ce mâncam noi când eram mici și plecam de la școală. Poftesc la carbohidrați”, ne-a mai povestit Valentina.

Fostul manechin internațional a rămas cu sentimentul de vinovăție încă de pe vremea când defila pentru marile case de modă și trebuia să fie extrem de atentă cu numărul de kilograme și să își păstreze proporțiile. Și acum, de fiecare dată când conștientizează că a exagerat cu mâncarea, compensează cu mult sport.

„După ce mănânc mă ia vinovăția și încep să calculez cât înseamnă, câte calorii am mâncat, mă gândesc cât trebuie să lucrez la sală. Dar îmi place. Sincer, acum, nu trebuie să te privezi chiar de tot. Dacă există un echilibru atunci e bine. Și în vacanțe mai pun un kilogram, două, apoi le dai jos. Important este să nu le ții acolo mult timp”.

Aleargă după copii: ”Încerc să țin pasul cu ei!”

Din fericire, nici nu trebuie să-și facă neapărat abonament la sala de antrenamente sau să plece de acasă, pentru a putea alerga prin parcuri, căci consumă calorii suficiente doar încercând să țină pasul cu micuții ei, Milan, în vârstă de 5 ani, și cu gemenele Rania și Indira, în vârstă de 3 ani.

„Copiii sunt la perioada în care nu stau nicio clipă liniștiți și eu încerc să țin pasul cu ei. Noroc că și eu sunt o persoană activă de când mă știu”, a mai povestit Valentina Pelinel pentru EGO.ro.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
10 4 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *