Sacrificiul pe care îl face Iulia Albu pentru o siluetă perfectă. La 40 de ani, Iulia Albu este într-o formă de invidiat. Ambițioasă din fire, creatoarea de modă a reușit să își mențină silueta în decursul anilor cu ajutorul unei alimentații sănătoase și cu mult sport. Iată ce face vedeta dis de dimineață pentru a se păstra în formă.
Celebra creatoare de modă a dezvăluit, într-un interviu acordat recent, ce obiceiuri legate de alimentație are pentru a-și menține silueta perfectă. Pe lângă acest aspect, Iulia Albu a mărturisit că face sport cu regularitate, iar acest lucru o ajută să își păstreze corpul fit.
“Am 60 de kilograme și 1,76 m înălțime. Mănânc zahăr doar o dată pe săptămână, de obicei duminica. Pentru cartofi prăjiți am o zi specială, de obicei, joia, iar în restul zilelor mănânc dimineața un mic dejun sățios, în principal granola. Mănânc extrem de sănătos, dar am o dietă variată, nu îmi plac salatele. Nu consider că o persoană se poate alimenta sănătos doar mâncând salată și bând apă cu lămâie. Mi se pare ridicol, mai ales pentru o persoană care face sport”, a declarat Iulia Albu, potrivit Click!.
Nu se abate de la stilul de viață sănătos nici atunci când are programul extrem de încărcat. Obișnuită să facă sport aproape în fiecare zi, vedeta își păstrează acest obicei chiar dacă trebuie să se trezească foarte dimineață pentru a face exercițiile fizice.
“În perioadele în care am foarte multe filmări și sunt câteva perioade pe an în care filmez absolut în fiecare zi a săptămânii, am acasă aparate pe care le folosesc și greutăți și rutine specific gândite care înlocuiesc sala și alte activități și rutine pe care le fac de multe ori la 5.30 sau 6 dimineața!”, a mai spus, în încheiere Iulia Albu.
Iulia Albu a participat recent la show-ul „Dancing on ice” unde l-a avut ca partener pe Marian Prisăcaru, alături de care a creat unele dintre cele mai frumoase momente pe gheață. Înainte de competiție, vedeta a început să practice un sport mai puțin oboișnuit pentru a fi într-o formă cât mai bună: aerial skills. Pentru asta a fost nevoită să meargă de două ori pe săptămână la Circul Metropolitan unde a luat lecții de la o acrobată.
“În timpul competiției de la Antenă am slăbit, nu neapărat foarte mult, însă m-a ajutat foarte mult din punctul de vedere al tonusului muscular. Patinajul este un sport care te solicită foarte intens și este un sport cu care voi continua chiar și acum după ce am ieșit din competiția “Dancing on ice – Vis în doi”! Cel mai important lucru este că am grijă să beau foarte-foarte multă apă. În plus, fac sport în fiecare zi, de două ori pe săptămână fac Aerial silks, la Circul Metropolitan, de două ori pe săptămână merg la patinoar și în celelalte zile merg la sală sau să alerg.
La Circul Metropolitan fac antrenament cu o acrobată de acolo, pur și simplu mă antrenez. M-am apucat de Aerial silks cu foarte puțin timp înainte de a începe proiectul “Dancing on Ice”. Mi-am dorit foarte mult să pot folosi silk-urile pe gheață, mai ales pentru că partenerul pe care l-am avut la “Dancing on Ice” avea anumite probleme și nu putea efectiv să facă prize înalte sau să mă ridice, cum făceau ceilalți concurenți cu partenerele lor, din cauza problemelor de sănătate pe care le avea. Și mi-aș fi dorit foarte mult să pot introduce în numărul de la “Dancing on Ice”, Aerial silks dar din păcate acest lucru nu a fost posibil”, a mai spus Iulia Albu.