Andrei Stoica nu a ascuns niciodată faptul că a făcut extrem de multe sacrificii pentru cariera sportivă și, până să ajungă unul dintre cei mai buni luptători din România în sporturile de contact nu a fost ocolit de problemele financiare. Andrei Stoica a mărturisit în exclusivitate pentru EGO.ro că atunci când a vrut să o ceară în căsătorie pe actuala parteneră de viață abia dacă a avut bani pentru un inel simbolic.
În momentul de față Andrei Stoica este unul dintre cei mai titrați luptători din România, are propria lui academie de sport unde ține cursuri de kickboxing, participă la realityshow-ur TV și are contracte de imagine, însă toate acestea au venit în ultima perioadă, după mulți ani de muncă. Acum nu mai are nicio problemă financiară și reușește să-și răsfețe soția și pe cei trei copii pe care îi au împreună. În acest drum spre succes, Andrei nu a fost singur, ci a avut-o alături și pe mama copiilor lui, Andra. Cei doi se cunosc de pe vremea când erau adolescenți și, imediat după ce au devenit majori au decis să devină o familie. Pe Andrei și Andra i-am întâlnit la o lansare de bijutierii de brand, acolo unde nu au venit doar pentru socializare, ci și pentru a căuta eventuale cadouri.
„Ne uităm, ne facem o idee. În general ce mi-au atras atenția au fost ceasurile de femei pentru că eu îmi doresc ca soția mea să aibă cele mai frumoase accesorii. Așa că este liberă să se uite, să-și aleagă ce vrea ea”, ne-a declarat sportivul, completat de soția lui care ne-a mărturisit că ei sunt genul de persoane care nu se surprind cu diverse cadouri, ci sunt mai practici, își cumpără atunci când au nevoie.
„E sincer. De obicei noi nu prea ne facem cadouri ca să spun așa. Când mergem la cumpărături, mergem împreună și fiecare își ia ce are nevoie sau ce îi place. Ne ducem și ne cumpărăm ce ne place și ce avem nevoie. De Crăciun facem cadouri pentru cei mici, iar pentru noi sunt modice”, a completat și Andra.
Andrei și Andra Stoica formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz, având peste 16 ani de relație, iar asta pentru că au știut să fie alături unul de celălalt și atunci când vremurile nu au fost cele mai bune. Astfel că, în timp ce multe femei se laudă cu inele de logodnă cu diamante sau alte pietre prețioase, Andra s-a bucurat enorm atunci când luptătorul a venit cu un inel modest.
„Noi ne-am cunoscut acum foarte mulți ani. Ea avea 18 ani. Abia mi-am permis inelul de logodna, dar să mai întreb. M-am dus și am ales unul care am crezut eu că este frumos. Am făcut sacrificii pentru inelul ăla. Da? ”, ne-a povestit amuzat Andrei Stoica, întrerupt de soția lui care a punctat faptul că nici măcar nu a interesat-o cât valorează inelul, cu atât mai mult cu cât cele mai prețioase daruri pe care Andrei i le-a făcut sunt cei trei copii. Acest lucru nu înseamnă că, în momentul de față, sportivul nu s-a recompensat și a schimbat inelul cu pricina cu unul de o valoare mult mai mare.
„Dar a fost foarte frumos. Nu conta valoarea lui, nu conta că nu era diamant sau ceva de genul asta. Gestul pentru mine a fost cel mai imporant. După aceea au venit și diamantele. Nu am avut pretenții la inelul de logodnă să fie cu nu știu ce piatră. Nu a fost nevoie în cazul nostru. Pur și simplu l-a ales și a făcut un lucru foarte bun că mi-a plăcut extraordinar de tare. Îl am acasă. Ce-i drept nu-l mai port atât de des. L-am primit când aveam 19 ani, acum am 34 și s-a mai schimbat puțin”, a completat Andra, întreruptă imediat de soțul ei. „Spune adevărul. Acum îl porți pe ăla mai scump. Lasă diplomația la o parte”, a punctat amuzat campionul la Superkombat.
Acum, pentru că este un antreprenor de succes, Andrei nu mai poate invoca faptul că este la început de carieră și că nu are posibilități financiare. Nici nu vrea asta, cel puțin atunci când vine vorba de copiii lui. Totuși, susține că nu este tocmai pregătit să facă investiții în bijuterii pentru fiica lui, care abia a împlinit trei ani.
„Deocamdată suntem la stadiul de mărgele, brățări. Încă nu am trecut la inele dar cred că urmează cât de curând”,ne-a povestit soția sportivului. Aflând toate aceste lucruri despre mezina familiei, Andrei și-a anunțat soția că o va tăia de pe listă și că se va orienta mai mult către necesitățile fiicei sale. „O să mă mai gândesc dacă îți mai cumpăr ceva de acum înainte. Mai e o vorbă din bătrâni că lucrurile pe care le-a purtat mami să le poarte și fiica. Nu merge așa? Glumim și noi. O să fac tot ce îmi stă în putere ca băieții și fata mea să fie fericită. Să pot să muncesc ca să-mi permit să le fac toate plăcerile”, a mai completat Andrei Stoica pentru EGO.ro.
Video: Daniel Bălan