Salariul minim 2023. Premierul Nicolae Ciucă a făcut miercuri o serie de declarații privind creșterea salariului minim. Prim-ministrul a precizat că executivul dorește o majorare a acestuia, dar nu poate să avanseze o sumă până când nu va exista o analiză pe buget. Totuși, PSD ar vrea ca salariul minim să crească la 3.000 de lei.
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că guvernul susține creșterea salariului minim pe economie, dar nu a putut spune care este și cuantumul cu care ar trebui să fie majorat.
„Sigur că ne dorim ca salariul minim să crească şi de fiecare dată când am avut această posibilitate am discutat şi despre salarii şi despre pensii. Reprezintă obiectivul nostru, astfel încât să îi sprijinim pe oameni să nu suporte întreaga povară a ceea ce înseamnă creşterea preţurilor şi efectele pe care le produce inflaţia, doar că până nu vom avea o analiză, pe buget, pe cifre concret, nu doresc să fac nicio referire cu privire la cuantumul cu care va creşte salariul minim”, a spus Nicolae Ciucă într-o conferință de presă, la capătul unei vizite de lucru pe care a efectuat-o alături de Marcel Ciolacu la facbrica de camioane IVECO din Petrești, Dâmbovița.
Prim-ministrul a subliniat că salariul minim reprezintă limita de la care un agajator își poate remunera angajații în funcție de valoarea muncii prestate.
„Atunci când vorbim de creşterea salariului minim este vorba despre o limită de la care fiecare dintre cei care au angajaţi pot să îi remunereze în funcţie de activitatea pe care o desfăşoară. Şi probabil eraţi lângă mine când am discutat cu angajatul companiei IVECO şi mi-a răspuns că salariul pe care-l are este unul motivant. Este la îndemâna oricărui manager, la îndemâna oricărui conducător de astfel de companie să stabilească salariul în funcţie de valoare muncii prestate de fiecare angajat în parte”, a declarat Ciucă, indică sursa citată.
Întrebat dacă s-a renunţat la majorarea salariului minim la 3.000 de lei, premierul a spus că a făcut „referire foarte clar că valoarea va depinde de cifrele care sunt reflectate în proiectul de buget”.
La rândul său, președintele Camerei Deputaților Marcel Ciolacu a precizat că salariul minim trebuie să crească și că în acest moment există mai multe variante de luat în calcul.
„O treime dintre români sunt plătiţi cu salariul minim pe economie. Acest lucru e un pic diferit faţă de ţările economic mai dezvoltate din Europa. Sunt 1,5 – 1,7 milioane de români plătiţi cu salariul minim pe economie. Atât în Italia, cât şi în Germania, în Germania de trei ori, s-a mărit salariul minim pe economie. De ce? Ca să îşi menţină forţa de muncă”, a spus Ciolacu.
În prezent, salariul minim brut în România este de 2.550 de lei. Angajatorii pot însă opera o majorare de 200 de lei pentru care nu vor fi taxați.
În luna septembrie, Parlamentul European a aprobat o directivă prin obligă statele membre care au salariu minim, inclusiv România, să „garanteze că salariile minime pe care le stabilesc le permit lucrătorilor un trai decent”.