Scandalul Gașca Zurli continuă. Cu cât erau plătiți membrii grupului de Mirela Retegan

Cum se apără fondatoarea grupului

Scris de: Daoud Andra

28 Mar. 2024

Scandalul Gașca Zurli continuă. Cu cât erau plătiți membrii grupului de Mirela Retegan

Ies la iveală din ce în ce mai multe detalii din interiorul trupei Gașca Zurli, după ce trei dintre actori au părăsit formația. Un fost angajat al Mirelei Retegan o acuză pe aceasta că îi dădea un salariu infim și că îl punea să muncească suplimentar.

Un fost angajat al Mirelei Retegan a spus ce salariu avea

La începutul lunii martie, trei dintre personajele din Gașca Zurli au decis să părăsească trupa. Fiecare dintre cei trei actori a vorbit, pe rețelele de socializare, despre motivele pentru care pleacă din trupă. La scurt timp după ce Fetița Zurli, Bucătărașul Lulu și Truli au părăsit Gașca, un fost angajat al Mirelei Retegan a vorbit și el despre experiența pe care a avut-o în perioada în care a lucrat la Gașca Zurli.

Un tânăr pe nume Silviu Ciobanu i-a adresat o scrisoare deschisă Mirelei Retegan, în care a vorbit despre muncile pe care le presta și despre suma cu care era plătit. Acesta susține că avea un salariu de doar 1.000 de lei pe lună, deși presta diferite activități în cadrul companniei conduse de Mirela Retegan.

Citește și: Ionuț Varodi, bucătarul Lulu din Gașca Zurli, a rupt tăcerea. Acuzații dure la adresa Mirelei Retegan, s-a aflat adevăratul motiv pentru care a părăsit proiectul

”Eu m-am adaptat foarte bine, conform cerințelor dumneavoastră. Ați deschis o locație destinată petrecerilor pentru copii, iar eu am desfășurat multe activități pe diferite domenii și vi le enumăr. Am fost ospătar, debarasator, îngrijitor, zugrav, cărăuș (încărcător descărcător), electrician, lăcătuș (reparații mobilier, uși, yale, etc) sau aprovizionare. A venit ziua mea și ați discutat cu mine pentru cursurile de șofer, pe care le-am luat cu brio…

A venit și momentul în care mi-ați propus să mă mut de la bătrâna la care locuiam atunci cu chirie, să vin în str. Vișinilor, spunându-mi că nu voi plăti nimic și nu voi avea nicio grijă, fapt care astăzi m-a determinat să ajung la concluzia că mi-am stricat tot rostul. Mi-am luat permisul de conducere și au început să vină asupra mea și mai multe sarcini, cu toate că în fișa postului eram paznic și plătit cu suma de 1.000 de ron!!!”, a scris tânărul, pe rețelele de socializare.

Gașca a rămas fără trei membri

Răspunsul Mirelei Retegan

Acuzațiile fostului angajat nu se opresc aici. Tânărul mai susține că a ajutat-o pe Mirela Retegan să se mute și că nu a avut nicio zi liberă. Acuzațiile au ajuns și la urechile fondatoarei Găștii Zurli, care le-a negat vehement. Mirela Retegan a spus că tânărul vrea doar să își facă publicitate și a spus cum au stat lucrurile, din punctul ei de vedere.

Citește și: Ce se întâmplă cu Gașca Zurli, după ce Fetița Zurli și alți doi artiști și-au anunțat plecarea. Se desființează sau nu? Mirela Retegan a făcut anunțul

”Băiatul acesta încearcă sa își facă publicitate. Într-un final, l-am angajat, aveam nevoie de un paznic și i-am oferit acest post. (…) I-am făcut cadou cursuri la școala de șoferi și, după ce a luat carnetul, l-am făcut și conducător auto. Ba chiar i-am oferit si un spațiu de locuit, unde i-am plătit tot ce înseamnă utilități. În fine, recent, a venit la mine și mi-a spus că nu mai este mulțumit cu salariul, iar eu i-am zis că nu pot să îi ofer mai mult și s-a supărat”, s-a apărat Mirela Retegan.

 

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
9 0 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *