Se prelungește valabilitatea tichetelor sociale și în 2023. Suma de 250 de lei va fi virată pe cardurile românilor chiar înainte de Crăciun. Măsura tichetelor sociale va fi prelungită, iar aceste vouchere vor fi acordare o dată la două luni.
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a anunțat că a fost prelungită valabilitatea cardului de alimente pentru tot anul 2023. De asemenea, pentru compensarea prețului la energie, persoanele și familiile vulnerabile vor primi suma de 1400 de lei pe an, în două tranșe. Prima tranșă va fi în februarie 2023, iar a doua în septembrie 2023.
“Guvernul României a luat astăzi două decizii extrem de importante pentru persoanele și familiile aflate în situație de vulnerabilitate, și anume, referitor la cardul pentru alimente s-a prelungit pentru întreg anul 2023 valabilitatea acestui card și acordarea lui pe întreg anul 2023, adică 250 de lei odată la două luni. Plafonul de venit până la care se acordă această compensare a creșterii prețului la alimente a fost crescut de la 1.500 de lei la 1.700 de lei. De asemenea, Guvernul a aprobat măsurile necesare pentru ca tranșa a patra de acordare a cardului de alimente să aibă loc în perioada 19 decembrie – 23 decembrie. Așadar, numărul de beneficiari de carduri pentru alimente este de 2,4 milioane beneficiari la fiecare tranșă”, a declarat Marcel Boloş la finalul ședinței de Guvern, joi seara.
Potrivit lui Marcel Boloș, costul unei tranșe se ridică la suma de 600 de milioane de lei. Jumătatea din acești bani vor fi acoperiți din fonduri externe nerambursabile.
Tot joi s-a luat o altă măsură, cea cu privire la ajutorarea persoanelor în privința facturilor la energie. Astfel, compensarea prețului la energie se va face prin suma de 1400 de lei, în două tranșe, la începutul anului, în februarie, și în a doua parte a anului, în septembrie. Pentru acest beneficiu sunt acceptate categoriile de oameni cum sunt: pensionarii în vârstă de peste 60 de ani, cu venit mediu pe loc de consum mai mic de 2000 de lei, pensionarii fără limită de vârstă care beneficiază de pensie de invaliditate, cu condiția venitului mediu pe loc de consum de 2000 de lei, persoanele cu dizabilități, fără limită de vârstă, venitul mediu pe loc de consum la fel, 2000 de lei, persoanele beneficiare de ajutor social și ultima categorie de beneficiari este cea referitoare la beneficiarii de alocație pentru întreținerea familiei.
Potrivit lui Marcel Boloș aproximativ patru milioane de oameni beneficiază de aceste vouchere în 2023.
“Numărul estimat al beneficiarilor, așa cum a fost aprobat de către Guvern, este de trei milioane nouă sute de mii. Listele privind beneficiarii vor fi întocmite de Ministerul Muncii și mecanismul se va derula prin intermediul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, în parteneriat și cu implementarea activităților necesare pentru cardul pentru energie cu Compania Națională Poșta Română. Toate formele de energie se pot deconta, respectiv energia electrică, energia termică în sistem centralizat, respectiv încălzirea, apoi consumul de gaze naturale, partea de lemn de foc, butelie cu gaz lichefiat și alte forme de energie utilizată în această perioadă de iarnă pentru încălzirea locuinței”, a mai spus ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Potrivit ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene plățile s-ar putea face prin intermediul Companiei Naționale Poșta Română. Fie banii vor fi trimiși la oficiile poștale, fie prin intermediul oficianților poștali.
“Aici, pentru ca să se poată face o plată pentru sume în mandat poștal, este nevoie de trei documente: cardul de energie, care dă dreptul beneficiarului la compensarea prețului la energie, cartea de identitate și documentul justificativ privind datoria față de furnizorul de energie”, a mai precizat el.