Florin Piersic nu mai are nevoie de nicio prezentare. Este, fără îndoială, unul dintre cei mai apreciați actori pe care țara noastră i-a dat. Cu toate astea, puțini cunosc amănunte din viața sa personală. El este tatăl lui Florin Piersic Junior, fiu care i-a călcat pe urme marelui artist, dar și al lui Daniel Piersic, economist, stabilit de multă vreme în Austria. Însă, în afară de aceștia, maestrul mai are o fiică. Până de curând, nimeni nu a știut de existența ei!
În vârstă de 87 de ani, Florin Piersic a fost căsătorit de trei ori. Prima oară și-a unit destinul în anul 1962, cu actrița Tatiana Iekel, iar din acest mariaj a rezultat Florin Piersic Junior, astăzi actor renumit în România.
A doua oară, artistul s-a căsătorit în 1975, cu Anna Szales, femeie alături de care a devenit tată pentru a doua oară. Aceasta i-a dăruit maestrului tot un băiat, pe Daniel Piersic. Acesta este stabilit de multă vreme în Austria, iar acolo lucrează ca econimist.
Ultimul mariaj al lui Florin Piersic a fost cu Anna Torok. Toate aceste informații sunt cunoscute deja de fanii înfocați ai artistului, însă nu multă lume știe că el are și o fiică, în afară de cei doi băieți.
Cel care a dezvăluit secretul lui Florin Piersic a fost nimeni altul decât celebrul prezentator TV de la Kanal D, Dan Negru. Vedeta a dorit ca de Crăciun să afle toți românii povestea Măriucăi.
”Las aici povestea lui Florin de Crăciun.
A ținut-o ascunsă zeci de ani pentru că binele se face în liniște!
Povestea fetiței pe care a înfiat-o demult…
Florin e unul din oamenii de la care am învățat ca nu rămâne nimic după noi decât bunătatea!
Fii bun! Doar asta rămâne…”, a scris Dan Negru pe Facebook, unde a distribuit o parte din interviu.
În cadrul interviului, Florin Piersic a mărturisit unde a întâlnit-o pe micuță și cum a interacționat cu ea. Totodată, artistul a spus și cum a luat decizia de a o înfia pe Măriuca.
”Stătea și se uita la mine. Și eu o sesizam. Frumușică, parcă era un cap de-al lui Grigorescu. Am în imagine câțiva dintre pictorii români care au făcut tablouri pe care eu nu pot să le uit niciodată. Și mă uitam la ea, avea și o băsmăluță. Mă urmărea chipul ei. I-am spus pe tine cum te cheamă? ”Maria”.
Zic: ”Măriucă dragă, extraordinară ești, dar de ce te uiți așa la mine?”. ”Pentru că vă iubesc!”. ”Mă iubești pe mine? De ce?”. ”Nu știu, dar vă iubesc mult”. (…) I-am spus: ”Unde locuiești, ce fac părinții tăi?”. ”Nu mai am părinți”. Cum? ”Mama a căzut de pe un car cu fân și a făcut o boală, nu a mai putut să o salveze nimeni. După două săptămâni, a murit și tata”. ”Și tu unde stai?” ”Stau la o mătușă”. (…) Și ne-am dus la ea.
Fetița mi-era foarte dragă. Eu am avut o soră care s-a pierdut, în 42. Vreau să fac ceva pentru fetița asta. Zic: ”vreau să o înfiez!”. Dragilor, e foarte important ce vă spun acum. Atunci, așa am simțit că vreau să o înfiez”, a dezvăluit Florin Piersic, în cadrul interviului cu Dan Negru.
Atunci când a întâlnit-o pe Măriuca, Florin Piersic avea un program destul de încărcat. Artistul era căsătorit, iar cariera sa era în plină ascensiune și timpul îi lipsea cu desăvârșire. Atunci, tatăl lui a încercat să îi explice că înfierea unui copil nu este deloc un lucru simplu, ci din contră, o responsabilitate foarte mare.
”Am ținut legătura și m-am dus la București și le-am spus părinților mei. Atunci, tata a spus: ”Florin, tu ai atâtea probleme, noi suntem deja în vârstă. Te angajezi la un lucru foarte grav, pentru că tu trebuie să o aduci la București”.
Eram căsătorit, aveam probleme. Atunci i-am ascultat pe părinții mei, dar imediat am luat legătura cu ea, pentru că mă duceam des la Baia Mare. Și de atunci… am spus așa: că tot ceea ce câștig eu de la teatru, salariul meu, îl trimit fetiței acesteia”, a spus actorul.
În toți acești ani, Florin Piersic a sprijinit-o așa cum a putut pe Măriuca, iar cei doi păstrează şi astăzi legătura. Fetița de atunci s-a transformat într-o adevărată femeie care și-a întemeiat propria familie.
Maria este căsătorită și are două fete mari. ”Acum, când noi vorbim, Maria are două fete mari, e căsătorită și tabloul meu este în casa ei de la Drobeta-Turnu Severin.
Măriuca spune că Florin Piersic este binefăcătorul ei. S-a căsătorit cu un om excepțional. Pe una dintre fetele ei o cheamă Florina, iar pe cealaltă Ștefania, după numele meu.
Nu am devoalat până acum povestea asta, pentru că sună a laudă, dar nu este o laudă, e o pomană. E ceva de suflet. Eu în ea am văzut-o pe sora mea”, a conchis maestrul.
Citește și Cum arată casa lui Florin Piersic din Cluj-Napoca. E situată într-o zonă bună: “N-am spus nimănui”!