Secretul pentru cel mai pufos piure. Ce trebuie să adaugi în oală pentru o textură perfectă și un gust desăvârșit

Iată cum se prepară un piure pufos și gustos!
Secretul pentru cel mai pufos piure. Ce trebuie să adaugi în oală pentru o textură perfectă și un gust desăvârșit

Piureul se numără printre cele mai consumate și apreciate preparate de la noi din țară. La prima vedere, acesta pare ușor de pregătit, dar totuși le dă mari bătăi de cap gospodinelor și chiar bucătarilor experimentați. Să faci un piure pufos și delicios nu este deloc simplu. Ai nevoie de câteva secrete de bază. Iată ce trebuie să pui în oală pentru o textură perfectă și un gust desăvârșit!

Cum să pregătești cel mai pufos piure

Din câțiva cartofi poți să pregătești câteva preparate de-a dreptul delicioase. Printre ele se numără, bineînțeles, și îndrăgitul piure. Acesta este un preparat extrem de gustos, fin și ieftin, deoarece nu ai nevoie de foarte multe ingrediente pentru a-l obține.

Acesta se pregătește din cartofi, unt și sare. Însă, pentru a obține o textură perfectă și un gust desăvârșit, este nevoie să mai adaugi ceva, și anume lapte cald. Totodată, este foarte important să respecți câteva reguli. Doar așa piureul tău va ieși perfect.

Secrete pentru a obține cel mai bun piure de cartofi

Așa cum am precizat și mai sus, prepararea unui piure de cartofi poate părea simplă, dar, de fapt, realitatea este cu totul alta. Această mâncare are secretele ei. Ține cont de aceste reguli și vei obține un piure fantastic.

  • Combină diferite soiuri de cartofi

Potrivit bucătarilor iscusiți, este recomandat să combini diferite soiuri de cartofi, cum ar fi albi și roz, atunci când prepari un piure. Asta pentru că fiecare tip are un conținut diferit de apă și amidon, iar amestecul corect poate face piureul mai pufos și mai gustos.

  • Spală cartofii înainte de a-i utiliza

Este obligatoriu să speli cartofii înainte de a-i folosi la prepararea piureului, și asta chiar dacă îi cureți de coajă. Doar așa te vei asigura că ai îndepărtat orice murdărie.

Citește și Rețetă de piure de post. Cu ce poți să înlocuiești lapte sau untul. Iese la fel pufos cu aceste ingrediente!

  • Fierbe cartofii în apă rece

Multe gospodine au obiceiul de a fierbe cartofii direct în apă fierbinte, dar această metodă este total greșită. Corect este să fierbi legumele în apă rece, pentru a se găti uniform. Totodată, cartofii trebuie fierți la foc mediu spre mic, nu la foc mare.

  • Adaugă sare

Este necesar să presari sare în apa în care fierbi cartofii. Doar așa preparatul va avea gust.

  • Scurge bine cartofii

Scurge foarte bine cartofii după ce i-ai fiert, după care adaugă peste ei untul. Atenție! Ai grijă ca acesta din urmă să fie rece, pentru a se încorpora uniform în piure.

Citește și Ce să presari la final peste piure, cât încă e fierbinte. Aceste două ingrediente schimbă tot gustul!

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
9 0 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *