Se apropie sărbătorile de iarnă și, aproape de pe nicio masă, nu vor lipsi sarmalele. Sunt un preparat delicios și gustos, iar fiecare gospodină are propria sa rețetă. Îți spunem mai jos secretul sarmalelor care ți se topesc în gură. Cu ce trebuie să ungi oala înainte de a le așeza pentru fiert.
Trucul pentru aceste sarmale a fost dat de scriitorul și jurnalistul Radu Anton Roman, în cartea sa „Bucate, vinuri și obiceiuri românești”. Acolo, el a recomandat și ca sarmalele să fie servite alături de vin roșu. De asemenea, potrivit lui, pentru ca sarmalele să ți se topească în gură trebuie să ungi oala cu untură înainte de a le așeza pentru fiert. El recomandă să folosim o oală din lut gros.
Dacă nu ai deja în congelator sarmale și doar să le scoți și să le fierbi, îți spunem mai jos rețeta lui Radu Anton Roman pentru sarmale tradiționale.
Se spală foarte bine orezul, apoi se toacă ceapa și verdeața cu ardeiul iute. Morcovii se dau pe răzătoare. Se amestecă bine toate ingredientele, în afară de foile de varză și untura. Formează apoi sarmalele astfel încât să te asiguri că nu se vor desface în timp ce fierb și orezul se va umfla.
Unge apoi oala de lut cu untură și acoperă fundul acesteia cu foi de varză și cu varză tocată. Pune apoi primul strat de sarmale, apoi unul cu varză cu pastă de roșii și ardei, pe urmă încă un strat de sarmale și tot așa. Pe ultimul strat se pun foi de varză cu foi de dafin, cimbru și mărar, piper, boia, sare după gust și felii de roșii.
Se amestecă bulionul cu vinul, se încălzesc puțin și apoi se toarnă peste sarmalele din oala de lut. Se acoperă și se pun la foc mic pentru aproximativ cinci ore, când zeama scade la jumătate sau două treimi.