Serghei Mizil nu este deloc străin de lumea filmului românesc, de-a lungul timpului jucând în mai multe lungmetraje de succes. Însă, de departe, cea mai bună prestație a lui este în filmul ”Visul”, unde joacă rolul unui deținut extrem de popular. În exclusivitate pentru Ego, Serghei Mizil a declarat că, pentru personajul Fane Măreț, nu a avut nevoie de documentare, dar nici nu a fost constrâns de vreun scenariu.
Fără îndoială, Serghei Mizil a fost ales pentru rolul din filmul ”Visul” datorită carismei sale, dar și a modului în care reușește să lucreze cu oamenii din jurul lui. Nu doar că nu i-a fost greu la filmări, dar chiar s-a și distrat în cele două săptămâni cât au durat filmările la penitenciarul Rahova.
”Cine m-a turnat? Da, sunt cunoscut în mediul ăla. Ce să facem? Am prieteni care au ”cochetat” cu pârnaia. Știi cum e vorba aia: am ”cochetat” cu Insitituțiile Statului de mici copii. M-au recunoscut, da. Țipau pe acolo să le fac și le dreg. Se plictiseau, ce să le fac?”, ne-a povestit amuzat Serghei Mizil.
Deținuții reali din închisoare l-au recunoscut încă de când a pus pasul în peniteniciar și au început să strige după el, lucru care l-a amuzat, dar și l-a întristat într-o oarecare măsură, căci nu a avut permisiunea de a le oferi nimic la schimb:
”Am filmat două săptămâni la ”Racova”, că așa se spune mai nou, nu se mai spune Rahova. Nu le-am dus nimic că nu aveam voie. Cunoșteam o mare parte din echipă, cunoșteam și din producție. Mi-a plăcut în primul rând echipa, că era formată din băieți tineri și extraordinari de talentați, dar mai ales ideea filmului. Nimeni nu vă spune, dar este viața celui care a scris-o și este foarte mișto. E un film dinamic, nu sunt ca toate astea, în care vine la masă și se stă cu o farfurie 10 minute în față și nu fac nimic. E plăcut, echipa e frumoasă”.
Citește și: Ce pensie are Serghei Mizil, de fapt. Nu a muncit nici măcar o zi la stat, suma care îi intră pe card
Amuzant este faptul că, pentru acest rol, Serghei Mizil nu a avut presiune cu scenariul, primind undă verde să improvizeze unde simte că este cazul, dar și să-și construiască personajul, pe Fane Măreț, după bunul plac.
Nici de documentare nu a avut nevoie, căci, după cum singur povestește, a experimentat capturarea într-un batalion disciplinar, mai exact unitatea militară care se folosea pe vremea comunismului în care recruții executau o pedeapsă pentru încălcarea disciplinei militare și a regulamentelor.
”În toate filmele mă lasă să vorbesc cum vreau eu pentru că ei scriu, cum să spun, într-un alt mod. Cum i-am spus și domnului Daneliuc (n.r. regizorul și scenaristul Mircea Daneliuc) că un hoț vorbea ca un profesor universitar. Și el m-a văzut cum vorbesc la telefon și mi-a zis să vorbesc în film cum vorbesc eu. Am ținut, totuși, cont și de un scenariu, absolut”, a povestit Serghei Mizil pentru EGO.ro, completând că nu doar că a stat într-un Batalion Disciplinar, dar a petrecut câteva zile bune acolo:
”Am făcut și Batalionul Disciplinar. De la Los Angeles direct la Batalionul Disciplinar. Unde, la cererea pușcăriașilor, acolo am mai stat trei zile în plus. Deci nu am avut nevoie de documentare”.
Serghei Mizil este genul de persoană care privește cu zâmbetul pe buze majoritatea acțiunilor pe care le-a făcut de-a lungul vieții și și-o asumă pe fiecare în parte. Astfel că, extrem de sincer, Serghei Mizil a confirmat zvonul că a vrut, împreună cu Mădălin Voicu, să vândă celebra vioară Stradivarius.
Pentru cine a uitat, statul român a cumpărat vioara Stradivarius în 1956 din Elveția, cu 70.000 de franci elvețieni și a dăruit-o spre folosință violonistului Ion Voicu, tatăl lui Mădălin Voicu. După moartea acestuia, Mădălin Voicu a decis să păstreze vioara, deși nu îi aparținea de drept. După mai multe somații, a hotărât să predea vioara, care, în clipa de față, valorează peste 1,5 milioane de euro.
În perioada în care politicianul o avea în posesie, lui Mădălin Voicu și Serghei Mizil le-ar fi venit ideea să o vândă. Dacă până acum era un zvon, cel din urmă a confirmat totul.
”Este adevărat. Și îmi pare rău că nu am vândut-o. Că lui nu îi dădeam nimic. Niciun ban”, a declarat Serghei Mizil în stilul caracteristic pentru EGO.ro.
Video: Mihai Robu