Sfânta Parascheva 2022. Sfânta Parascheva este sărbătorită în fiecare an de către creștinii ortodocși pe data de 14 octombrie. Tot atunci are loc și cel mai mare pelerinaj din țară, la Iași, acolo unde oamenii merg pentru a se închina la moaștele Sfintei Parascheva de la Mitropolie. De asemenea, mai există o sfântă cu același nume, Sfânta Parascheva Romana, sărbătorită pe data de 26 iulie.
„Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34) – sunt cuvintele care au determinat-o pe Sfânta Parascheva să aleagă o viață dedicată credinței în Domnul Hristos.
Sfânta Parascheva a trăit în secolul al XI-lea, născută în satul Epivat, foarte aproape de Constantinopol. Părinții ei erau de neam bun și înstăriți. Nu a vrut să rămână la umbra familiei înstărite, ci s-a decis să-L slujească pe Iisus Hristos. Când s-a întors de la biserică și părinții au văzut-o îmbrăcată cu haine sărace au bătut-o. Sfânta Parascheva nu a renunțat la decizia pe care o luase. Astfel a plecat ulterior la Constantinopol, fără știrea părinților. A petrecut cinci ani la Iraclia din Pont, apoi a ajuns și la Ierusalim și s-a alăturat unor călugărițe în pustietate.
„Bea apă de izvor, trebuința așternutului o împlinea cu o rogojină, iar îmbrăcămintea era o haină și aceasta foarte zdrențăroasă”, așa trăia Sfânta, potrivit religiei.
Există o mulțime de minuni și vindecări de boli prin care au trecut credincioșii care s-au rugat la moaștele Sfintei Preacuvioasei Parascheva.
Cea mai mare minune a Sfintei Parascheva este însăși preamărirea trupului ei cu darul neputrezirii, al vindecării de boli și al izbăvirii de multe nevoi și primejdii. “Din cauza aceasta a fost luată ca protectoare de toate țările ortodoxe din Balcani. Ba și turcii se cucereau de minunile ce se făceau creștinilor, celor care îi cereau ajutorul cu credință și evlavie”, scrie sfantaparascheva.ro.
O altă minune mare, cunoscută de credincioși, este cea din timpul incendiului izbucnit în noaptea de 26 spre 27 decembrie 1888. S-a întâmplat în paraclisul mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi. Moaștele Sfintei Parascheva au scăpat fără nicio vătămare.
“Căci, aprinzându-se de la un sfeșnic catafalcul Cuvioasei, s-a topit argintul care îmbrăca racla, dar lemnul și sfintele ei moaște, deși erau învăluite în jeratic, au rămas întregi și nevătămate spre întărirea credincioșilor și uimirea tuturor”, mai scrie sursa citată.
O a treia minune cunoscută este cea în cazul unui copil de trei ani căruia i s-a oprit brusc glasul. Mama lui a mers la Sfânta Parascheva pentru a-i cere ajutor și în timp ce se ruga la ea cu lacrimi, copilul a strigat deodată “Mamă, mama, aici este Doamne, Doamne!”. Astfel mama s-a întors acasă cu copilul sănătos.