La un an și jumătate de când și-a anunțat despărțirea de Gerard Pique, Shakira are apariții din ce în ce mai provocatoare. Cântăreața de 47 de ani a publicat recent câteva fotografii de la plajă, cu care își promovează cel mai nou album, iar cei care o urmăresc în mediul online au fost fermecați de frumusețea ei.
După ce a încheiat relația de 12 ani cu Pique, Shakira s-a concentrat mai mult ca niciodată asupra carierei. Artista a lansat câteva melodii cu mesaj despre fosta relație, iar luna aceasta urmează să scoată pe piață și un nou album, intitulat ”Las Mujeres No Lloran” (”Femeile nu plâng”). Artista, care a împlinit luna trecută 47 de ani, își promovează albumul cu o ședință foto la plajă, iar imaginile i-au înnebunit pe fanii ei.
Cu un costum de baie de culoare bej, cu franjuri, cu părul ud și machiaj discret, artista columbiană i-a cucerit pe cei care o urmăresc în mediul online. Fotografiile pe care le-a publicat pe contul ei de Instagram au adunat peste 1,2 milioane de like-uri, în câteva ore.
”Cea mai frumoasă dintre artistele latino”, ”Ce-a fost în mintea lui Pique? Chiar a dat-o în bară”, ”Femeia aceasta, de când s-a despărțit de Pique, a întinerit, parcă are 30 de ani, e regina longevității”, ”Ce perfecțiune”, ”Abia aștept albumul” – au fost câteva dintre reacțiile fanilor ei, în secțiunea de comentarii.
Pe 2 februarie, Shakira și Pique și-au sărbătorit zilele de naștere. Cei doi sunt născuți în aceeași zi, dar la 10 ani distanță, artista fiind mai mare decât fostul ei iubit. La aniversarea lor de luna trecută, cântăreața columbiană a dovedit că a îngropat securea războiului și i-a comentat lui Pique, la o postare.
Shakira a lăsat un emoticon cu o lumânare de tort, pe pagina fostului ei iubit. Pique nu a rămas indiferent și i-a răspuns cu același emoticon, fiind și ziua ei, în aceeași zi. Cei doi au încheiat, astfel, o perioadă tensionată de un an și jumătate. După ce s-au despărțit și l-a acuzat că a înșelat-o, Shakira a scos câteva piese în care l-a făcut praf pe fotbalist, dar și pe actuala iubită a acestuia, Clara Chia.
Fotbalistul spaniol a înșelat-o pe mama copiilor săi, în timp ce aceasta era plecată în turneu, iar ea nu a putut trece peste infidelitate. Cei doi nu erau căsătoriți, astfel că nu a fost nevoie să divorțeze. Shakira s-a mutat înapoi la Miami, împreună cu cei doi copii pe care îi are cu Pique.