Silviu Mircescu se „dezbracă” de roluri atunci când ajunge acasă la soție și fiul său. „Meseria o las la ușă” EXCLUSIV

Actorul Silviu Mircescu a avut tot sprijinul lui Florin Zamfirescu încă din primul an de studenție, marele actor ajutându-l să-și construiască drum în lumina reflectoarelor. Însă finul lui Alex Velea și al Antoniei nu s-a mulțumit doar cu scena teatrului și aparițiile în filme, ci și-a încercat norocul și la „Vocea României”. Silviu Mircescu a renunțat însă la o carieră muzicală, și s-a concentrat doar pe teatru și film. Actorul a povestit în exclusivitate pentru EGO.ro că în momentul de față este extrem de mulțumit de parcursul carierei sale, că este implicat într-o sumedenie de proiecte, însă reușește să le îmbine în așa fel încât să nu-și neglijeze soția și copilul.

Silviu Mircescu: „Sunt un băiat bun în ciuda aparențelor”

Prin prisma rolurilor pe care le-a jucat în ultima vreme, Silviu Mircescu și-a căpătat un renume de „băiat rău”, însă în realitate este pe departe asemenea personajelor pe care le interpretează.

„Eu sunt un băiat bun în ciuda aparențelor. E partitură minunată pe care mi-a oferit-o Anghel Damian și abia aștept să o dezvolt. Nu pot să vă dau prea multe detalii pentru că încă nu sunt pe post. Și în Clanul am la fel de multă parte de acțiune, însă aici sunt împotriva răului. Aici e un pic cu limită, sunt un pic limitat să zicem așa. E un rol foarte interesant, personajul are și umor, e foarte inteligent, tot timpul atent cu ceea ce se întâmplă, dar veți vedea mai mult în serial pentru că nu știu ce aș putea să dezvolt”, ne-a mai povestit Silviu despre cel mai recent proiect al lui de pe micul ecran.

„Nu amestec borcanele, ce este acasă este acasă”

Ba din contră, actorul recunoaște că se transformă complet atunci când pleacă de la filmări și ajunge la acasă la fiul lui. Încă din primele zile ale micuțului, ai cărui nași de botez sunt Antonia și Alex Velea, Silviu Mircescu s-a implicat intens, chiar și la schimbatul scutecelor și băița de noapte.

„Nu amestec borcanele, ce este acasă este acasă, iar meseria o las la ușă. Rămân în ușă personajele pentru că fac și teatru și film. Dar soția mea, de fapt toată lumea, s-a bucurat când au aflat că am luat castingul, pentru că am parte de încă o experiență minunată alături de colegii mei cu care am mai jucat și cu care joc în continuare înclusiv în teatru. Sunt tare curios cum o să fie”, ne-a mai spus actorul.

Silviu Mircescu
Silviu Mircescu, alături de Adrian Titieni

„Actorii din garda veche, ca să spunem așa, sunt foarte generoși”

Deși a avut primele roluri încă din primul an de facultate, pe Silviu îl cunoaște destul de multă lume și de la „Vocea României”, acolo unde și-a încercat norocul acum mai bine de 8 ani. Deși ar fi avut suportul lui Alex Velea, cu care este extrem de apropiat, Silviu și-a dat seama că nu s-ar simți la fel de bine în industria muzicală din România, așa cum o face pe platourile de filmare sau pe scena de la teatru.

„Acum lucrez foarte mult la „puppy face” (n.r. față de câine). Glumesc. Să știi că am mai avut parte de roluri asemănătoare, dar nu chiar așa, dar datorită lui Anghel treaba merge foarte bine, adică știe să lucreze foarte bine cu actorii, să-ți explice ce trebuie să faci, el știind ceea ce se întâmplă mai departe cu personajele. El știe cum funcționează personajul și cam cum se întinde pe parcursul poveștii”, ne-a mai declarat Silviu, completând că, spre norocul lui, în serialul Clanul, joacă alături de foarte mulți colegi de facultate, printre care și Marian Olteanu cu care Florin Zamfirescu i-a făcut cunoștință.

„Ne-am format ca o familie”

„Cu majoritatea actorilor din această distribuție am fost coleg de școală, doar că suntem ani diferiți, dar ne știm de foarte mult timp, am și jucat în foarte multe producții, inclusiv în spectacole de teatru în care jucăm și la ora actuală.  E foarte mișto că echipa cu totul, echipa de filmare și toți cei care sunt în spatele proiectului sunt aceeași ca la VLAD, ne-am format ca o familie, știm cum funcționează treaba și e foarte lejer, totul merge foarte bine. Ceea ce este foarte important pentru noi ca actori”.

Deoarece sunt mai bine de 11 ani de când este în această industrie, Silviu a avut șansa să joace alături de actori de renume și să învețe cât mai multe de la ei. Așa se întâmplă și în momentul de față, fiind coleg de platou cu George Mihăiță, Carmen Tănase, Șerban Pavlu și Bogdan Farcaș.

„Suntem toți o familie. Actorii din garda veche, ca să spunem așa, sunt foarte generoși, ceea ce e un lucru mare și împărțim totul frățește, iar asta este foarte bine”, a mai povestit Silviu pentru EGO.ro.

Video: Daniel Bălan

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
10 2 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *