Simona Halep a recunoscut care este relația cu misteriorul bărbat cu care a tot fost surprinsă. Sportiva le-a spus fanilor care este adevărul din spatele apropierii lor.
Sportiva originară din Constanța nu a avut foarte mare succes pe plan profesional în ultima perioadă, însă pe partea personală, lucrurile parcă se mișcă în direcția bună. Cel puțin așa spun speculațiile care deja au combinat-o pe Simona Halep cu o altă personalitate din lumea sportivă.
Presa a scris că Simona Halep ar avea o relație cu un jucător de tenis de masă, de origine portugheză. Joao Monteiro, în vârstă de 29 de ani, a venit recent pe litoralul românesc, la evenimentul Nostalgia Litoral 2023. El a apărut într-o poză cu una dintre cele mai bune prietene ale Simonei Halep. În ultima vreme, Simona a părut tot mai zâmbăreață. Totul, în ciuda problemelor din carieră. Așadar, s-a crezut că a apărut cineva nou în viața ei care o face fericită. După toate speculațiile, spotiva a ținut să facă lumină.
„Am tot citit articole inventate despre relația mea cu Joao, este partenerul meu de antrenament și nimic mai mult! Mulțumesc”, a fost mesajul Simonei postat pe internet.
La începutul lunii octombrie se împlinește un an de când Simona Halep este suspendată provizoriu, în cazul de dopaj. Sportiva a fost audiată la Londra în luna iunie și, deși verdictul ar fi trebuit să fie dat în maxim două săptămâni, tribunalul care analizează cazul ei întârzie decizia. În tot acest timp, jucătoarea de tenis nu a putut participa la competiții, a fost eliminată din clasamentul WTA și a declarat în repetate rânduri că i se face o nedreptate prin amânările pronunțării verdictului.
Ba mai mult, la începutul acestui an chiar s-a gândit să renunțe la tenis, sport pe care îl practică de aproximativ 20 de ani. Totuși, a decis să nu renunțe la marea ei dragoste și să se dedice în continuarea pasiunii sale. Continuă să se antreneze, ba chiar și cu parteneri de renume, pentru a se menține în formă. Indiferent de momentul în care va primi sentința, nimic nu o poate ține departe de terenul de tenis pe care, roactic, a crescut.
Sportiva a fost căsătorită în trecut, însă mariajul ei nu a rezistat mai mult de un an. În pandemie, Halep a făcut cununia civilă cu Toni Iuruc, un om de afaceri mai mare decât ea cu mai bine de 10 ani, care a mai fost căsătorit de două ori. La mai puțin de un an de la nuntă, cei doi au anunțat separarea. Divorțul a avut loc discret, la notar, fiind anulată și cununia religioasă care fusese deja programată.