Simona Halep rupe tăcerea. De ce nu va mai juca tenis în 2022? Sezonul s-a încheiat pentru sportiva din Constanța, care recent a suferit o intervenție gchirurgicală la nas. Ea și-a anunțat fanii că nu va mai participa la niciun turneu anul acesta și că abia așteaptă sezonul viitor. Halep a transmis că simte că încă mai are un cuvât de spus în tenisul mare. În plus, a făcut și mărturisiri despre relațai cu antrenorul Patrick Mouratoglou.
Simona Halep a dorit să le comunice fanilor, prin intermediul rețelelor de socializare, care este situația ei actuală, în contextul în care sportiva a suferit o intervenție chirurgicală la nas în urmă cu câteva zile. (Mai multe amănunte pe acest subiect găsiți aici).
În mesajul postat, Halep explică inclusiv cum a decurs sezonul 2022 pentru ea și ce impact a avut în jocul ei decizia de a începe colaborarea cu Patrick Mouratoglou în luna aprilie.
„Aș dori să vă informez despre situația mea actuală, să reflectez asupra a ceea ce s-a întâmplat în acest an și, așa cum am făcut-o întotdeauna, să vă împărtășesc sentimentele mele profunde.
După cum știți cu toții deja, pentru că am vorbit despre asta de multe ori, în februarie am fost foarte aproape de a mă opri din tenis, deoarece nu credeam că am suficientă putere pentru a reveni în top 10. Treceam prin multe momente de anxietate și m-am gândit că este timpul să mă opresc pentru că este nesănătos din punct de vedere emoțional.
Apoi am avut norocul să descopăr Patrick’s Academy, unde am simțit atât de multă pasiune încât mi-a redat pasiunea pentru tenis. Mulțumită lui Patrick, am început încet-încet să cred că încă mai pot juca un nivel bun de tenis. Am fost total deschisă la tot ceea ce mi-a spus să fac, la modul în care ar trebui să o fac și la cantitatea de muncă pe care ar trebui să o depun. Am făcut totul pe deplin.
Obiectivul meu a fost foarte clar: mi-am dat un an pentru a reveni în top 10.”, a transmis Simona Halep pe conturile sale de socializare.
Sportiva, care în curând va împlini 31 de ani, a precizat că încă de la începutul colaborării cu Mouratoglou a avut încredere în el 100%. A dorit ca doar echipa francezului să o antreneze și a explicat că din acest motiv a făcut schimbări în echipa sa.
„Pentru că am simțit că așa era corect să fac: să mă implic pe deplin în acel proiect.”, a mai spus sportiva.
Halep a explicat că a trecut printr-o perioadă foarte solicitantă în care a pus și mai multă presiune asupra sa pentru a nu-l dezamăgi pe Mouratoglou, pe care îl numește „cel mai bun antrenor”.
„Simo” a făcut referire și la episodul de la Roland Garros când a suferit un atac de panică în timpul partidei contra chinezoaicei Qinwen Zheng.
„Am simțit că la Roland Garros este momentul să joc foarte bine, având în vedere toată munca depusă. Nu am făcut față presiunii și am clacat. Ulterior, am vorbit cu Patrick și i-am spus că simt nevoia să mă relaxez pentru că nu pot juca sub atâta presiune și i-am cerut să aibă răbdare cu mine în următoarele 6 luni. Nicio așteptare. M-a ascultat, a fost de acord și m-a sprijinit 100%.”, a mai transmis „Simo”.
Sportiva spune că după acel moment „a putut să joace cel mai bun tenis” și că a reușit, în doar două luni, să revină în Top 10 WTA: „Obiectiv îndeplinit!”
La US Open, Simona Halep a realizat că este epuziată mental, iar peste aceste probleme s-a suprapus și cea legată de respirație. Așa că a urmat sfatul medicilor și s-a operat.
„Nu am putut să o fac mai devreme (operația la nas – n.r.) pentru că nu am găsit cele trei luni necesare recuperării, deoarece tenisul a fost întotdeauna primul pe lista priorităților. Am simțit că acum este momentul să o fac și, în același timp, să fac ceva și pentru mine. De aceea am făcut și partea estetică (rinoplastie – n.r.), pe care am vrut să o fac de mult timp pentru că nu-mi plăcea deloc nasul meu. Așa că am făcut-o. Am rezolvat atât partea funcțională, cât și cea estetică. Sunt sigură că mulți dintre voi mă înțeleg.”, a mai transmis sportiva.
Halep a mărturisit că nu știe exact cât timp va dura recuperarea după intervenția la nas și din acest motiv a decis să nu mai participe la nicio competiție în acest an.
„Sezonul 2022 s-a încheiat pentru mine. 2022 ai fost un an interesant, plin cu de toate. Ne vedem pe teren, 2023.
Simt că încă am multe de realizat pe terenul de tenis și încă mai am obiective de îndeplinit.”, a conchis Simona.