Simona Pătruleasa a redescoperit litoralul românesc. Stațiunea care a cucerit-o: „Am fost surprinsă de ceea ce am găsit” EXCLUSIV

Simona Pătruleasa a fost plăcut surprinsă de experiența trăită pe litoralul românesc

În ultimii ani, Simona Pătruleasa a preferat să-și petreacă vacanțele în afara României, ocolind pe cât se poate de mult litoralul românesc. Până de curând, când, printr-o conjunctură, a ajuns în stațiunea Olimp de care spune că a rămas profund impresionată. Prezentatoarea știrilor matinale de la Kanal D a mărturisit în exclusivitate pentru EGO.ro că nu a mai fost de ani buni pe litoralul românesc, iar în Vama Veche a ajuns abia după ce s-a căsătorit cu Sabin Ivanof, atunci când amândoi au decis să vadă pentru prima dată această stațiune de la malul mării.

Ce spune Simona Pătruleasa despre experiența de pe litoralul românesc

Simona Pătruleasa a fost plăcut surprinsă de ceea ce a găsit pe litoralul românesc, mai precis la Olimp, acolo unde nu a mai fost de 20 de ani.

„Tocmai m-am întors de la mare, am fost plecați o săptămână și intenționăm să mai fugim așa o săptămână două în august. La noi am fost. Spre uimirea tuturor, pentru că eu nu prea eram cu litoralul românesc. Am fost surprinsă de ceea ce am găsit. Am fost în Olimp și am găsit o zonă extraordinară, chiar am fost impresionată, mi-am plăcut foarte mult și cred că ne mai ducem tot acolo”, ne-a declarat Simona Pătruleasa, completând că s-a simțit la fel de bine ca în resort-urile de lux din Turcia.

Simona Pătruleasa
Simona Pătruleasa

„În Olimp am găsit o plajă senzațională, condiții extraordinare. Aveam senzația că suntem în altă parte, în Turcia, nu în România. Nu-mi venea să cred. A fost fabulos. Ca să vezi că sunt cumva, nu știu, idei preconcepute, pentru că trebuie să mergi și să vezi până la urmă. Am fost, spre exemplu, într-un restaurant în care nu am mai fost de 20 de ani, era renovat complet, se mânca senzațional și am retrăit niște momente. Chiar am fost impresionată. Eu am mai fost la noi pe litoral acum câțiva ani și nu intenționam să revin, dar pentru că nu prea am vrut să zburăm, nu am vrut să avem experiența unor zboruri anulate sau întârziate, cum văd că sunt probleme, am decis să mergem aici la mare și bine am făcut”.

„Ca adolescentă nu am fost niciodată singură la mare”

Deși acum recunoaște că-i place să stea la mare, pe plajă, atunci când era adolescentă se regăsea mai mult în munți. Originară din Râmnicu Vâlcea, prezentatoarea știrilor matinale de la Kanal D, ne-a mărturisit că a văzut pentru prima dată marea când era la grădiniță, iar apoi mergea în vacanțe alături de părinții ei, însă niciodată nu a mers, adolescentă fiind, cu prietenele ei pe litoralul românesc.

„Prima dată la mare am ajuns când eram la grădiniță, cu doamnele, apoi cu părinții, cu trenul, iar ca adolescentă nu am fost niciodată singură, cu gașca de prieteni. Eu nu am fost niciodată în Vama Veche până acum măritată. Am fost cu Sabin pentru că nici el nu a fost în Vama Veche și ne-am dus să ne uităm, să vedem și noi cum e Vama. Nu prea eram așa cu fugitul la mare. La munte să știi că mai mergeam, făceam Revelioanele, închiriam o vilă și petreceam acolo”, ne-a mai povestit Simona.

„Să o las singură pe Ingrid la mare? Niciodată!”

La rândul ei, Simona ne-a mărturisit că fiica ei, Ingrid, va avea aceeași „soartă”. Adică va putea pleca undeva singură, cu prietenele, undeva după vârsta de 20 de ani. Până atunci va merge în vacanțe doar împreună cu părinții ei și va fi în permanență supravegheată.

„Nu sunt exagerată cu creme de protecție. O dau cu cremă, dar nu îți imagina că stau numai cu crema pe ea. Am grijă pentru are o piele sensibilă și mai deschisă la culoare decât o am, dar nu vreau să stresez copilul. Stă foarte mult în apă. În schimb sunt non stop cu ochii după ea. Sunt o mamă atipică. Nu există să stau să citesc o carte, eu o carte citesc liniștită doar dacă doarme lângă mine. Sunt exagerată, știu. Și eu și Sabin. Dacă unul dintre noi nu este cu ochii pe ea, ea nu stă singură. Îmi este teamă și prefer să fiu ochii în patru decât să îmi pară rău prea târziu”, a mai povestit Simona pentru EGO.ro.

Simona Pătruleasa
Simona Pătruleasa și familia ei

Deși la prima impresie Ingrid pare o fetiță extrem de cuminte, care nu ar avea niciun motiv să-și îngrijoreze părinții, vedeta Kanal D ne-a mărturisit că fiica ei nu este diferită față de alți copii de vârsta ei, ba chiar este mai energică decât băieții, așa că, cel puțin când este pe plajă, trebuie să fie cu ochii în patru.

„Pare cuminte, dar e năzdrăvană  să știi. E cât cinci băieți la un loc. Îmi este teamă și vreau să fiu precaută. Mai ales cu apa. E destul de periculos. Ea știe să înoate, dar în permanență am așa un ochi și la ceafă cum s-ar spune. Și ea ne spune că suntem exagerați, dar…”, a mai declarat Simona, completând că la fel de precaut este și soțul ei, Sabin. Ba mai mult, Sabin Ivanof nici nu pare genul de tată care va permite vreunul băiat să se apropie prea curând de fiica lui. „Pe la 17-18 ani să vină un băiat să se joace cu ea, nu acum. De la 18 ani chiar. Are timp destul. Acum trebuie să copilărească, să-și trăiască copilăria. Să o lasă singură la mare? Niciodată. Cu noi până la 20 de ani”, a mai declarat amuzată Simona Pătruleasa pentru EGO.ro.

Video: Daniel Bălan

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
9.8 5 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *