Simona Pătruleasa Ivanof este una dintre cele mai apreciate prezentatoare TV de la noi. Cunoscuta vedetă are o fetiță pe nume Ingrid, în vârstă de 10 ani, care deja este un critic al mamei sale. În cadrul emisiunii Ego Life, prezentată de Dana Săvuică, Simona Pătruleasa a povestit cum a fost criticată dur de fiica ei și ce discuții în contradictoriu are cu Ingrid.
Ingrid, fiica Simonei Pătruleasa, a ajuns la vârsta la care își dorește să fie în pas cu moda și le cere părinților haine sau încălțăminte atunci când le vede într-o reclamă. Micuța o critică dur pe mama ei pentru felul în care se îmbracă și consideră că poartă articole vestimentare pentru femei cu vârstă mai înaintată decât ea.
“Ea consideră că sunt prea clasică, că mă îmbrac ca o doamnă de 50 de ani, mi-a spus de nenumărate ori și i-am spus: nu înțeleg de ce îmi spui asta pentru că eu chiar port pantaloni din piele, eu port tot felul de lucruri destul de moderne. Mi-a spus: nu, ceea ce porți tu nu e ok. M-a criticat foarte dur”, a spus Simona Pătruleasa Ivanof în cadrul emisiunii Ego Life.
Simona Pătruleasa și soțul ei își doresc să-i ofere lui Ingrid o educație ca la carte, exact cum și ei au primit. Având în vedere faptul că trăim vremuri diferite, și ei s-au lovit de anumite situații în care a fost necesar să pună limite. Prezentatoarea TV își îndeamnă fiica să nu fie în competiție cu nimeni, ci să se asigure că evoluează și că astăzi este mai bună decât ieri și așa mai departe. Totodată, Simona povestește că este destul de greu să-i refuze micuței ceva.
“Să-i dăm acea libertate (n.r. copilului), să nu îi tăiem aripile, dar uite, influența asta care vine… ea nu are Instagram, nu are… ce mai sunt lucrurile astea. Dar cu toate astea se mai uită pe Youtube, mai ascultă o melodie și atunci îi mai apar tot felul de propuneri și de lucruri și este influențată și-și dorește și ea să poarte nu știu ce. Noi i-am spus: nu, nu e potrivit vârstei tale, o să ai timp să încerci mai târziu. E foarte greu”, a mai spus Simona Pătruleasa în cadrul emisiunii Ego Life.