Vlad este un soț și un tată minunat. Este cel mai devotat om pe care l-am întâlnit vreodată. În cei 11 ani de căsnicie – 14 în total, de relație – nu cred că am avut, cel puțin o dată, bănuiala că m-ar minți. Ce să mai spun, cred că l-am găsit pe cel „unu dintr-un milion” care este sincer și fidel. Însă nimeni nu este perfect. Totul este bine între noi până când ajungem la familia extinsă, respectiv la mama lui. Soacra mea se implică prea mult în relația noastră, iar ori de câte ori am încercat să-i spun lui, îmi reproșează că îi atac familia.
Nu înțelege că pentru mine e dificil să o suport și că mi-e greu ca, ajunsă la aproape 40 de ani, să mai accept să-mi dicteze cineva ce să fac cu viața mea. Nu mai pot accepta să se poarte cu mine ca și cu o adolescentă ce are nevoie să fie îndrumată. Am copii de care mă ocup, chiar destul de bine, judecând după relația dintre noi.
Soacra mea însă nu consideră astfel. Se implică inclusiv în modul în care îmi cresc copiii și nu se leagă doar de mine, ci chiar și de cei mici.
Fiului meu de cinci ani îi spune mereu că vrea prea mult la mine în brațe. De câte ori vine la noi, îl ceartă pentru asta. Copilul plânge de fiecare dată, iar acum plânge doar câmd o vede că intră în casă.
Cu cel mare face la fel. Se ia de mine pentru că îi permit să petreacă prea mult timp în fața calculatorului sau a tabletei. Dar la 12 ani, copilul își face aproape toate temele la calculator sau la tabletă. Sigur că se și joacă, dar eu comunic foarte bine cu el și încercăm mereu să cădem de acord asupra unui interval orar pentru jocuri. Negociem mereu, îi las și lui puțin timp, dar cu condiția ca el să-și îndeplinească sarcinile.
Fiul cel mare face sport, face muzică, iar o dată pe săptămână merge la un club de știință pentru copii. Sincer, acuzațiile soacrei mele că stă prea mult pe calculator sunt chiar absurde, deoarece el nu are chiar atât de mult timp pentru asta. Însă soacra mea vine la noi doar în zilele libere, iar atunci are și el timp pentru jocuri. Ea își imaginează, probabil, că el mereu stă atât de mult în fața monitorului.
Dar asta e doar partea cu copiii. Recent am început să am grijă ce spun, atunci când vine vorba despre bani. Pentru că mama soțului meu vrea să știe tot ce facem cu banii, ce cumpărăm, iar apoi dă verdictul. A fost, sau nu a fost necesar să cheltuim banii aceia. Am ajuns să mă feresc de ea, pentru a evita o discuție.
Desigur, nu gătesc niciodată suficient de bine, nu știu să prepar nimic la fel de bine ca și ea. Mereu are ceva de comentat atunci când suntem la masă. Fiul cel mare nu mai vrea să stea cu noi la masă atunci când e la noi soacra mea. Îmi spune la ureche că lui îi place mâncarea și îl deranjează foarte tare critica ei permanentă.
Culmea este că nu îl ceartă niciodată pe fiul ei. Când el și-a cumpărat unelte de pescuit de aroape o mie de euro, m-a certat pe mine. Eu am fost vinovată că am acceptat să arunce cu banii pe lucruri inutile. Ei nu pot să-i explic că fiul ei are o pasiune, un hobby. Iar când am încercat să vorbesc cu el despre asta, mi-a spus că îi atac familia inutil.
Știe și el că mama lui poate fi uneori dificilă. Însă atunci când ea începe discuțiile acestea, el se retrage și mă lasă pe mine să gestionez situația. Bineînțeles că eu ies șifonată mereu dintr-o discuție cu mama lui. El însă nu-mi permite să spun nimic despre ea. Din contră, este unicul motiv pentru care ridică tonul la mine.
Acum chiar nu mai știu cum să fac, mai ales că vin sărbătorile și iar se anunță în vizită. Anul trecut „am dat prea mulți bani pe brad”, „am cumpărat prea multă mâncare”, „nu aveam nevoie de rochia aceea nouă” etc.
Nu mai am argumente cu care să o înfrunt. Nici energie. Chiar nu mai știu cum să ies din situația asta, pentru că nu vreau nici să mai am discuții cu Vlad, reproșîndui că soacra mea se implică prea mult în relația noastră. Dar nu mai vreau nici să o mai suport pe femeia asta, care este singurul motiv de ceartă cu soțul meu.
Dacă ai și tu o poveste despre care crezi că merită spusă, nu ezita sa ne ajuți să o facem cunoscută comunității Ego.ro. Aici se leagă prietenii sau poți afla răspunsuri pe care alte persoane e posbil să ți le ascundă, din diferite motive. Scrie-ne povestea ta pe redactia@ego.ro, anunță-ne cum vrei să apară și dacă ai nevoie și de opinia unui specialist. Putem cere părerea unui expert și poate așa găsești mai ușor o rezolvare, o alinare sau măcar un gând bun din partea comunității EGO.RO!. De asemnea, la cerere, identitatea persoanei care ne scrie nu va fi făcută publică!