Sonia Trifan a spus, în sfârşit, adevărul despre divorţ. Creatoarea de modă a dezvăluit care a fost, cu adevărat, motivul pentru care a ales să pună punct căsniciei cu fotbalistul Andrei Neagoe și cât de mult a suferit în ultimii ani de pe urma neînțelegerilor cu el.
Sonia Trifan și Andrei Neagoe s-au căsătorit civil în 2016, iar un an mai târziu și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu. În ultimii doi ani însă au început problemele. Chiar dacă celebra designeriță a făcut tot posibilul să își salveze căsnicia, în cele din urmă a decis că cel mai bine ar fi ca fiecare să meargă pe drumul lui.
Invitată în cadrul unei emisiuni TV, Sonia a explicat care este motivul care a dus la ruptura dintre ea și soțul ei.
“Este ultima dată când vorbesc despre acest subiect. Îmi este foarte greu pentru că ultimii mei doi ani au fost cu foarte multe probleme şi sunt foarte obosită. Şi după tot acest urcuş şi coborâş mi-am dorit ca lunile acestea de după divorţ, pur şi simplu să mă odihnesc după doi ani zdruncinaţi, să încerc să zâmbesc. A venit primăvara şi să vină primăvara şi în sufletul meu!”, a spus Sonia la Exclusiv VIP.
Vedeta a mărturisit că și-a dorit enorm o familie, dar că indiferent cât de multe sacrificii ar fi făcut pentru a ține în viață căsnicia, deznodământul ar fi fost același.
„Eu am crezut că sunt genul de persoană care pot să duc până la infinit. Infinitul meu a fost în decembrie anul trecut! Am simţit că trebuie să mă opresc pentru că nu sunt Don Quijote şi, la un moment dat, trebuie să accept şi realitatea. Aşa că eu am fost cea care am vrut să divorţez după doi ani în care am luptat cu toate armele.
Sunt genul de persoană care nu se dă la o parte când e greu, dar am simţit că trebuie să pun punct, pentru că altfel aş fi prelungit aceşti 2 ani în 3 ani, în 4 ani şi la un moment dat viaţa se duce şi nu cred că suntem datori cu o viaţă cuiva!
Mi-am dorit foarte mult familie, în adevăratul sens al cuvântului, altfel nu aş fi făcut o nuntă, o cununie religioasă…” a mai completat Sonia Trifan.
Creatoarea de modă a recunoscut că încă de la început au fost diferențe majore de gândire între ea și soțul ei și că a greșit crezând că se poate schimba ceva doar din iubire.
,,Diferenţele au fost de la început şi cred că asta este o foarte mare problemă a cuplurilor. Dacă vedem că sunt foarte mari diferenţe de la început să nu trăim cu senzaţia că iubirea poate schimba ceva”, avertizează vedeta, detaliind care au fost incompatibilitățile dintre ea și fotbalist.
Andrei Neagoe este legitimat la divizionara secundă CSM Râmnicu Vâlcea. Tocmai faptul că este fotbalist a reprezentat un impediment în relația dintre cei doi. Sonia Trifan a declarat că nu s-a putut obișnui niciodată cu plecările dese de acasă ale soțului ei.
”Eu niciodată nu am avut habar de fotbal. Am fugit toată viaţa de fotbalişti, nu mi-am dorit…
Nu am putut să mă împac absolut deloc cu plecările foarte lungi de acasă, îmi doream familie, ca soţul meu să se trezească lângă mine, să avem lucruri comune de făcut, să ne punem bazele unei vieţi comune”, a mai adăugat Sonia.