Sicriul cu trupul neînsuflețit al Ronei Hartner a stat, începând de miercuri, 29 noiembrie, la capela Cimitirului Bellu Catolic din București, unde cei care au vrut să-i aducă un ultim omagiu au putut să o facă. Multă suferință este astăzi, de 1 decembrie, când regretata artistă a fost condusă pe ultimul drum, la înmormântare fiind prezente mama, sora și fiica Ronei.
La un moment dat, în timpul slujbei de înmormântare, sora Ronei Hartner a avut un mesaj în lacrimi: „Asta e tot ce mai vrea. Să fie slujbe în numele ei la orice biserică, nu contează că e catolică sau nu. Vă mulțumesc”.
Rinda a făcut referire la faptul că dorința Ronei a fost ca slujbele să fie ținute în orice biserică, indiferent de ritul acestora, creștin ortodox sau catolic. Însă, potrivit reporterilor Ego.ro de la fața locului, s-au ținut tradițiile și slujbele pe rit catolic.
De altfel, pe crucea Ronei Hartner a fost pusă și o coroniță de brad. Conform tradiției, dacă o persoană credincioasă moare chiar în postul Crăciunului, să i se pună pe cruce o coroniță de brad. Aceasta din urmă va fi schimbată la 25 decembrie, la Nașterea Domnului, când familia trebuie să îi ducă alta.
Rinda Hartner are 52 de ani, este medic și lucrează într-o clinică din Canada: „Sunt foarte mândră de sora mea şi mă gândesc la ea mereu cu emoţie zilele acestea! Este o româncă ambiţioasă şi cred că are adunaţi vreo 25 de ani de facultate! La bază a făcut Facultatea de stomatologie în România, după care de două ori Chimia. Este născută în 1971 şi este plecată în Canada din 1999.